Ministrul Muncii, Marius Budăi, intenţionează să propună tuturor direcţiilor de asistenţă socială din ţară înfiinţarea unor unităţi protejate prin utilizarea de fonduri europene, potrivit Agerpres.
Ministrul a vizitat luni, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi, cea mai mare unitate protejată autorizată din ţară, Nazarcea Grup, întreprindere socială dezvoltată de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sectorul 1 din Bucureşti.
„Nazarcea Grup, care a fost înfiinţat pe fonduri europene, este un model de bune practici, atât prin faptul că integrează în muncă persoane cu dizabilităţi, cât şi prin faptul că reuşeşte să vândă, pe piaţa liberă, produsele angajaţilor, multe dintre ele lucrate manual şi unicat. Voi propune tuturor direcţiilor de asistenţă socială din ţară înfiinţarea unor astfel de unităţi protejate şi, împreună cu angajaţii Ministerului Muncii, dar şi cei ai Ministerului Fondurilor Europene, sperăm că vom găsi o soluţie pentru ca unităţile de acest gen să poată fi înfiinţate prin utilizarea de fonduri europene”, a declarat ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, după vizita efectuată la Nazarcea Grup.
Scopul acestei iniţiative a fost acela de a creşte incluziunea profesională şi socială a persoanelor cu dizabilităţi prin dezvoltarea unei întreprinderi sociale pentru integrarea lor în muncă. Nazarcea Grup include şapte ateliere protejate pentru persoanele cu dizabilităţi: spălătorie auto, brutărie, spălătorie textilă, croitorie, tipografie, ceramică decorativă şi neutralizarea şi eliminarea deşeurilor infecţioase.
În afară de locurile de muncă protejate, structura funcţionează ca o platformă care asigură mediul formal de învăţare şi pregătire pentru piaţa forţei de muncă: 60 de persoane cu dizabilităţi, multe fără experienţă profesională anterioară, sunt angajate în prezent la Nazarcea Grup. De la deschiderea sa, Nazarcea Grup a sprijinit un număr total de 118 persoane.
Rezultatele muncii persoanelor cu dizabilităţi sunt parţial utilizate pentru DGASPC Sector 1 – 58%, iar restul de 42% pe piaţa liberă, astfel încât Nazarcea Grup să poată acoperi costurile operaţionale.
Reamintim angajatorilor că, în vederea stimulării încadrării în muncă a persoanelor cu dizabilităţi, pot organiza concursuri de angajare dedicate exclusiv acestora, potrivit OUG nr. 60/2017. În acelaşi timp, o astfel de măsură nu exclude posibilitatea ca persoanele cu dizabilităţi să participe la toate celelalte concursuri de angajare.
Unităţile protejate sunt operatorii economici cu personalitate juridică, indiferent de forma de proprietate şi organizare, care au cel puţin 30% din numărul total de angajaţi persoane cu handicap încadrate cu contract individual de muncă.