V. Stoica

O nouă campanie de sprijin destinată familiilor defavorizate din Ploiești și din împrejurimile orașului se va desfășura chiar înainte de Crăciun, la Biserica “Buna Vestire” din Ploiești. Organizatorii – care nu se află la primul eveniment de ajutorare a oamenilor sărmani – îi așteaptă, în ziua de 22 decembrie, între orele 8.00 și 12.00, la Biserica Buna Vestire, situată pe strada Plevnei nr. 2 (în apropierea zonei Pomul Verde) pe toți cei cu suflet mare și care vor să vină în sprijinul celor mai puțin favorizați de soartă.
Lorin Popa și Georgiana Bănuță, organizatori ai campaniei care poartă numele “Dăruiește din suflet alimente neperisabile de Crăciun”, îi roagă pe toți cei care vor să ajute să își anunțe intenția din timp, pentru a se cunoaște din vreme câte pachete se vor strânge, la numerele de telefon 0727/463388 sau 0725/353228.
“Pentru că Sărbătoarea Crăciunului este magică și cu toții suntem în mod egal părtașii aceluiași miracol, campania își propune să fie alături de oamenii nevoiași din Ploiești și zonele limitrofe. Campania este organizată de un grup de oameni cu suflet mare din Ploiești care propun ploieștenilor să participe la evenimentul care va avea loc în data de 22.12.2018. Cei darnici sunt invitați să aducă alimente neperisabile pe care le vor distribui – împreună cu organizatorii – familiilor nevoiașe”, se precizează pe pagina de Facebook destinată acestei campanii umanitare.