Bulgaria este supusă monitorizării în sistemul internaţional Cartea Verde din cauza faptului că asiguratori bulgari nu au achitat banii pentru pagubele produse de automobile cu numere bulgăreşti în străinătate, a anunţat preşedintele Biroului bulgar al Cărţii Verzi, Orlin Penev, pentru ziarul „Kapital”, citat de Mediapool și Rador, potrivit Hotenews.
„Biroul a fost sub supraveghere informală din februarie, când a fost cerută și depusă o garanție de la întreaga piață de asigurări, în valoare de 4 milioane de euro. În prezent, printr-o scrisoare către Biroul Naţional Cartea Verde de la Consiliul Birourilor, s-au impus încă două măsuri – asigurarea unui acord de reasigurare pentru întreaga piaţă şi rapoarte lunare pentru starea financiară a biroului naţional”, a declarat Penev pentru publicaţie.
Deocamdată, procedura nu îi afectează pe şoferii bulgari, care încă mai sunt asiguraţi cu Răspundere Civilă în străinătate, dacă şi-au cumpărat Cartea Verde. În momentul de faţă nu este clar care este riscul ca Bulgaria să fie exclusă din sistem.
Potrivit publicaţiei Kapital, şi de data aceasta, problema Cărţii Verzi este legată de liderul de pe piaţa Răspunderii Civile – compania Lev Ins, legată de fostul consilier la Agenţia de Stat pentru Securitate Naţională (DANS), Alexei Petrov. Aceasta refuză să plătească pentru accidente în anumite state şi susţine că e vorba de fraude de asigurare. Problema legată de Cartea Verde este cunoscută de mai bine de un an.
În noiembrie 2017 a izbucnit un scandal politic, după ce premierul Boiko Borisov a primit o scrisoare din partea Consiliului birourilor pentru asigurare auto în UE, că firmele cu o dezvoltare rapidă „DallBogg: Viaţă şi sănătate” (a unei „Ligi comerciale”) şi „Lev Ins” au probleme cu privire la acoperirea pagubelor la poliţele Cartea Verde în străinătate şi tergiversează plăţile. Situaţia a escaladat puternic, pentru că Bulgaria a fost ameninţată cu excluderea din sistemul Cartea Verde.
Ca urmare, în luna februarie a acestui an, supravegherea financiară a luat măsuri brutale împotriva companiei „DallBogg”, îndemnând-o să prezinte de urgenţă un plan pentru majorarea capitalului în termen de șase luni, pentru că nu corespunde cerinţelor de solvabilitate. S-a dovedit că a fost majorat capitalul încă de la sfârşitul anului 2017.
Ulterior, DallBogg a fost scoasă într-adevăr din monitorizarea europeană, însă „Lev Ins” a rămas sub monitorizare. Problemele cu „Lev Ins” în mod evident au continuat, având în vedere că, la data de 30 iulie, anul acestea, Comisia pentru Supraveghere Financiară a impus ca măsură obligatorie o verificare financiară deplină şi actuală a „Lev Ins”. Aceasta trebuia să stabilească o serie de date financiare, inclusiv creanţele asiguratorului în temeiul Legii privind asigurarea de răspundere civilă pentru accidente de transport rutier ce au avut loc în străinătate.
Termenul de verificare a fost până la 30 septembrie, însă nu au fost anunțate rezultate. Ca măsură suplimentară, în luna octombrie a fost numită o nouă verificare în câteva companii de asigurări, inclusiv la Lev Ins, de data asta cu participarea DANS. Rezultatele nu au fost anunţate.
Între timp, în vară, directorul executiv al societăţii, Pavel Dimitrov, a declarat, pentru bTv, că aceasta se confruntă cu mari fraude în domeniului asigurărilor pe teritoriul României şi Italiei. În acelaşi timp, în preajma scandalului politic legat de falimentul companiei cipriote Olympik, premierul Boiko Borisov s-a pronunţat cu privire la subiect în Parlamentul de la Sofia şi a expus un punct de vedere apropiat de cel al Lev Ins.
El a anunţat că are date că 42% dintre accidentele din România au fost cu maşini cu numere de înmatriculare din Bulgaria şi că există persoane în străinătate care au câte 300-400 de automobile înmatriculate în Bulgaria. De aceea, le-a dispus ataşaţilor de interne să verifice situaţia. În mod evident, toate acţiunile autorităţilor bulgare, până în acest moment, nu au dat rezultatul mulţumitor, având în vedere că Bulgaria este supusă monitorizării.