• Cazul dublei ameninţări false cu bombă din Ploiești a fost preluat de DIICOT și BCCO

Violeta Stoica

Inconștiența unui bărbat în vârstă de 34 de ani din municipiul Câmpina, autorul dublei amenințări false cu bombă la Spitalul Județean de Urgență Ploiești și la un supermarket din zona de nord a Ploieștiului, a reușit să pună pe jar Serviciul Român de Informații, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Instituția Prefectului, Consiliul Județean Prahova, conducerea Spitalului Județean de Urgență, Direcția de Sănătate Publică și, nu în ultimul rând, pacienții și aparținătorii aflați în cea mai mare unitate spitalicească a județului Prahova.
Apelul venit marți seară la numărul unic de urgență 112 a alertat toate instituțiile angrenate legal în caz de atac terorist, fiind prima amenințare cu bombă care a vizat Spitalul Județean de Urgență Ploiești, fără ca autorul acesteia să se gândească la urmările pe care le va avea această “farsă”.
Deși nu a fost nevoie de evacuarea celui mai mare spital al județului Prahova, orice amenințare de acest gen este luată în serios de autorități, pompierii militari intervenind, printre altele, și prin amplasarea preventivă a două corturi în parcarea unității medicale.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Ploiești și ofițerii de la BCCO Ploiești au preluat cercetările în cazul dublei amenințări cu bombă, anunțată marți seară la 112 de către un individ de 34 de ani din Câmpina. Ieri după-amiază, purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, Raluca Brezeanu, a anunțat că autorul dublei amenințări cu bombă prin apelul făcut la numărul unic de urgență a fost identificat și adus la sediul Poliției pentru a fi audiat și pentru a se lua măsurile legale împotriva sa.
De altfel, în această cauză, care s-a dovedit a fi alarmă falsă, se întocmise dosar penal încă 3-ade marți seară, în baza Legii 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului. Potrivit art. 38 din legea respectivă, alarmarea, prin orice mijloace şi fără un motiv întemeiat, a unei persoane fizice sau juridice ori a unei colectivităţi, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol, a organelor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale sau de menţinere a ordinii publice, cu privire la folosirea de arme de foc, arme nucleare, chimice, biologice, radiologice ori la răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, microorganisme, toxine ori materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor ori a animalelor sau mediul înconjurător ori să cauzeze consecinţe deosebit de grave, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Supermarketul Kaufland Nord Ploiești a fost evacuat, marți seară, după ce un bărbat a anunțat, la numărul unic de urgență 112, atacuri cu bombă la acest magazin, dar și la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unde procedura de intervenție nu a presupus evacuarea pacienților, verificarea efectuându-se în etape. Scotocirea atât cu câini pentru detectarea dispozitivelor explozive (în exterior), cât și cu dispozitive tehnice speciale (în interior) s-a finalizat înainte de miezul nopții de marți spre miercuri, rezultatul fiind negativ, iar apelul înregistrat la numărul unic de urgență – cea mai proastă farsă făcută vreodată, la 112, în Prahova.
De-a lungul anilor, în județul nostru s-au mai înregistrat și alte asemenea apeluri, majoritatea din partea unor adolescenți care anunțau că în instituțiile de învățământ în care studiau au fost plasate bombe. Și la Tribunalul Prahova a mai apărut o asemenea alertă, în urmă cu câțiva ani, toate dovedindu-se apeluri false.