Neurologii ştiu foarte multe despre modul în care creierul nostru învaţă lucruri noi, dar felul prin care selectează informaţiile pe care se concentrează în mod special ridică semne de întrebare. Printr-un nou studiu, specialiştii au descoperit că această abilitate este legată de un loc neaşteptat, conform sciencedaily.com, preluat de MedLive.ro. Pentru a învăţa cum funcţionează mediul înconjurător, un animal trebuie să facă mai mult decât să acorde, pur şi simplu, atenţie. Trebuie să înveţe care sunt atracţiile, sunetele şi senzaţiile din mediul său, fiind cele mai importante pentru a monitoriza procesul prin care aceste detalii se schimbă în timp. Cu toate acestea, mecanismul care ne ajută pe noi, oamenii, a rămas un mister.
Biologii de la Stanford susţin că au descoperit cum reuşesc animalele să selecteze aceste detalii, printr-un studiu făcut pe şoareci. O parte a creierului, numită talamus paraventricular (PVT), funcţionează precum un paznic, asigurându-se că creierul identifică şi urmăreşte doar cele mai importante informaţii ale unei situaţii specifice.
”Rezultatele au fost o adevărată supriză deoarece nu bănuiam că talamusul ar putea face ceva atât de complex. Se pare că celulele talamice joacă un rol foarte important în urmărirea semnificaţiei comportamentale a stimulilor”, spune Xiaoke Chen, profesor de biologie.
La bază, învăţarea se reduce la feedback (retroacţiune). De exemplu, dacă vă doare capul şi luaţi o pastilă, vă aşteptaţi ca medicamentul să facă durerea de cap să dispară. Totuşi, dacă asta nu se întâmplă, veţi încerca altă metodă. Psihologii şi neurologii au studiat acest aspect al învăţării şi l-au atribuit anumitor părţi ale creierului care procesează feedback-ul şi conduc procesul de învăţare. ”Această explicaţie este, totuşi, incompletă. Chiar şi în experimentele de laborator care nu sunt foarte complexe, animalele, precum şi oamenii, trebuie să îşi dea seama ce să înveţe, ce reprezintă feedback-ul şi ce reprezintă zgomotul”, adaugă Chen.
Chen şi colegii săi i-au învăţat pe şoareci să asocieze anumite mirosuri cu rezultate bune şi rele. De exemplu, un miros semnala că urmează o scurgere de apă, iar altul semnala că şoarecele era pe cale să obţină un puf de aer în faţă. În următoarea etapă a studiului, specialiştii au înlocuit puful de aer cu un şoc electric uşor, ceva ce presupune mai multă atenţie. Echipa a descoperit că neuronii din talamusul paraventricular au urmărit această schimbare. În timpul etapei puf de aer, două treimi dintre neuroni au răspuns ambelor mirosuri, pe când un alt procent de 30% a fost activat doar de mirosul care semnaliza apă. Cu alte cuvinte, în această fază, neuronii au răspuns atât rezultatelor bune, cât şi celor rele. Situaţia s-a schimbat în a doua etapă, când aproape toţi neuronii au răspuns doar în cazul şocului electric.
Cea mai importantă descoperire a fost rolul talamusului paraventricular, prin care se poate explica modul în care atenţia asupra anumitor detalii afectează cum şi ce învăţa animalele.
”Neurologii au acum un nou mod de a controla învăţarea. Am mai făcut un experiment cu şoareci modificaţi genetic, astfel încât am putut controla activitatea talamusului paraventricular prin lumina, inhibând sau îmbunătăţind învăţarea. De exemplu, am putut să învăţăm şoarecii mult mai repede ca un anumit miros nu mai semnala apă, ci şocul electric”, spune Chen. Pe termen lung, aceste rezultate ar putea trata dependenţa de droguri, ajutând pacienţii să uite că au învăţat să facă o asociere între starea de euforie şi consumul de droguri.