După ce, sâmbătă, va găzdui ultimul meci “acasă” din Liga Naţiunilor, pentru România, partida cu Lituania care, din păcate, se dispută fără spectatori, arena “Ilie Oană” va fi, a doua zi, gazda unui alt eveniment fotbalistic!
Astfel, duminică, 18 noiembrie, de la ora 15:00, pe stadionul din Ploiești va avea loc “Centenarul Fotbalului Românesc”, eveniment care are ca punct forte un meci demonstrativ care va pune faţă în faţă o Naţională a legendelor din fotbalul românesc şi Naţionala artiştilor, campioană mondială pe acest “segment”.
Meciul trebuia să se joace pe Arena Naţională, dar organizatorii au decis să-l mute la Ploieşti, după ce stadionul cel mai mare al ţării a fost închis din cauza stării proaste a gazonului!
Conform celor care au programat acest meci, printre jucătorii care vor fi prezenţi la meciul demonstrativ se numără Gheorghe Hagi, Gică Popescu, Helmuth Duckadam, Bogdan Stelea, Florin Prunea, Miodrag Belodedici, Dănuţ Lupu, Adrian Ilie, Mirel Rădoi, Daniel Niculae, Vasile Maftei şi Florin Cernat. De cealaltă parte, în echipa artiştilor îşi vor face loc, printre alţii, Adrian Enache, Aurelian Temişan, Kamara şi Ralflo, plus, desigur, jucătorii ploieşteni care au făcut parte din această Naţională a Artiştilor – Daniel Chiriţă (care este şi antrenor), Decebal Nae, Andrei Ciobanu, Vladimir Butufei, Cristian Dumitrache!
Un procent de 5% din încasări va fi donat către Kassandra Rotariu, fiica fostului internațional Iosif Rotariu. Biletele au fost puse în vânzare pe site-ul Bilete.ro și au valori între 25 și 45 lei.