Petre Apostol

După o carieră de succes ca jucător, fostul internaţional ploieştean de volei Alexandru Călin încearcă să menţină tradiţia de volei de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”. Din postura de profesor de educaţie fizică şi sport al instituţiei respective, acesta se ocupă de echipele de juniori şi de cadeţi ale colegiului ploieştean, prezente în Diviziile Naţionale.
Echipa de juniori a câştigat, în minimum de seturi (25:17, 25:16, 25:19), prima partidă a campionatului, în Seria B, disputată pe terenul formaţiei CSŞ „Dinicu Golescu” Câmpulung Muscel, dar a cedat, apoi, cu Dinamo Bucureşti, tot în deplasare, scor 0:3 (13:25, 13:25, 21:25). Pentru juniorii ploieşteni urmează un nou meci în deplasare, mâine, cu CTF „Mihai I” Bucureşti B.
Echipa de cadeţi, în schimb, nu a avut un debut foarte bun de campionat. De altfel, nici nu se prea putea altfel, având în vedere faptul că echipa s-a format cu puţin timp înainte de startul competiţiei, fără sprijinul conducerii colegiului ploieştean, cheltuielile fiind suportate de părinţii copiillor. Ploieştenii au pierdut în minimum de seturi toate cele trei partide disputate, cu LPS Suceava, LPS Piatra Neamţ şi CSŞ Botoşani, însă s-au menţinut destul de aproape de adversari cu primele două formaţii menţionate.
În etapa trecută, echipa ploieşteană a stat, urmând să evolueze în runda viitoare, ultima a turului din Seria A, pe teren propriu, cu CSŞ Bacău, pe 25 noiembrie.
Despre activitatea la CN „Mihai Viteazul”, profesorul Alexandru Călin ne-a declarat: „Vrem să nu dispară voleiul din Ploieşti. În momentul de faţă, nu mai avem decât aceste categorii de vârstă, la clasele IX-X, respectiv XI-XII, dar sper să se poată realiza, din nou, clase de volei la grupele V-VIII, deoarece de la copii se pleacă spre performanţă”.
De aceea, acesta este dezamăgit de strategia reprezentanţilor clubului Tricolorul LMV Ploieşti – pentru care a evoluat, contribuind la promovarea echipei în primul eşalon, grupare care s-a desfiinţat în vară, după ce a câştigat titlul naţional – care nu s-au implicat deloc în dezvoltarea voleiului de juniori, considerând că, „dacă, într-adevăr, iubesc voleiul, ar fi trebuit să se implice la nivel de copii”.
Jucătorii care evoluează în echipele de juniori şi de cadeţi de la CN „Mihai Viteazul” Ploieşti sunt următorii: Şchiopu David, Gîtlan Răzvan, Marin Andrei, Guţă Octavian, Ipate David, Toma Daniel, Atanasiu Marius, Ene Arthur, Mateescu Radu, Zaharia Alex, Mândricel Alex, Dinu Cezar, Ene Cristian, Stancu Rareş, Popescu Tiberiu, Tănăsescu Radu, Voicu Andrei, Enişor Eduard.