Femeile care concep din nou prea devreme riscă să nască prematur, să nască un făt mort, sau chiar să le fie pusă şi lor viaţa în pericol, raportează Mail Online, conform nhs.uk, preluat de MedLive. În urma unui nou studiu, femeile sunt sfătuite ca, după o naştere, să aştepte între 12 şi 18 luni până să rămână însărcinate din nou pentru a reduce posibilele riscuri asupra sănătăţii mamei şi ale copilului. În momentul actual, Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă un decalaj de 18-24 de luni între sarcini. Cercetătorii au analizat aproximativ 150.000 de sarcini din Canada pentru a investiga legătura între diferenţa dintre sarcini şi riscul complicaţiilor. De asemenea, au vrut să afle dacă această regulă s-a aplicat indiferent de vârsta mamei. Astfel, au constatat că un decalaj de mai puţin de 12 luni între sarcini a fost asociat cu un risc crescut de naştere prematură, de greutate mică a copilului la naştere, iar în cazuri extreme chiar de deces. Vârsta mamei nu a contat aproape deloc. Complicaţiile raportate în studiu au fost rare, afectând mai puţin de 5% din numărul total de sarcini. Nu se poate demonstra concret ca un interval mai scurt între sarcini cauzează în mod direct aceste complicaţii. Există şi alţi factori care pot juca un rol, cum ar fi stilul de viaţă sau probleme anterioare ale sarcinii. Femeile care rămân din nou însărcinate într-un interval mai mic de 18 luni nu ar trebui să fie îngrijorate deoarece deşi există un risc, este scăzut. Studiul a fost realizat de cercetătorii de la ”Harvard T. H. Chan School of Public Health”, din Statele Unite ale Americii şi de la ”University of British Columbia”, din Canada, fiind publicat în revista ”JAMA Internal. Au fost folosite datele din registrul de date prenatale britanic, care conţine informaţii privind maternitatea şi nou-născuţii. Cercetătorii s-au axat pe femei care au avut cel puţin două sarcini unice între 2004 şi 2014. Registrul conţine numai date referitoare la sarcinile care au durat minim 20 de săptămâni, astfel că specialiştii au analizat şi întregistrările din spitale pentru a identifica avorturile anterioare. Intervalul de sarcină a fost reprezentat de perioada dintre prima naştere şi conceperea următoarei sarcini. Specialiştii au analizat asocierile dintre acest interval şi sarcină şi complicaţii, împărţind femeile în următoarele categorii de vârstă: sub 20 de ani; 20-34 de ani; peste 35 de ani. De asemenea, au luat în considerare factorii sociodemografici, obezitatea şi tratamentele pentru infertilitate. Studiul a inclus 123.122 de mame şi 148.544 de sarcini. Peste 80% dintre sarcini au fost în categoria femeilor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 34 de ani, 5% la femeile sub 20 de ani şi 12% peste 35 de ani. Doar 5% dintre femei au avut un interval de sarcină mai mic de 6 luni. Femeile cu vârsta de peste 35 de ani au avut un interval de sarcină de 6 până la 11 luni în proporţie de 18% şi un interval de 12-17 luni în proporţie de 25%. Statutul sociodemografic inferior, fumatul în timpul sarcinii şi lipsa îngrijirii prenatale au fost asociate cu cele mai scurte intervaluri de sarcină. În general, intervalul de sarcină de 9-12 luni a fost asociat cu un risc mai mare al următoarelor complicaţii: greutate mică a copilului; naştere prematură; complicaţii grave ale copilului, care pot duce la moarte infantilă; boli grave materne şi chiar deces. Au existat diferenţe în funcţie de vârstă, dar nu foarte proeminente. De exemplu, femeile mai în vârstă au avut un risc mai ridicat de boli materne comparativ cu cele tinere. În schimb, în cazul femeilor tinere, riscul naşterii unui copil cu greutate mică a fost mai mare, comparativ cu femeile în vârstă. Punctele forte ale studiului au fost numărul mare al femeilor şi folosirea datelor din registru. În general, a fost observat un risc mai mic de complicaţii în cazul femeilor care au rămas din nou însărcinate la un interval de 18 luni. Totuşi, cazurile cu complicaţii au fost rare chiar şi în rândul femeilor care au conceput din nou la un interval mai mic de 12 luni. Nu se pot exclude şi potenţiali factori, precum venitul mamei, stilul de viaţă, istoricul reproducerii şi al complicaţiilor anterioare.