Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că Franţa este aliatul Statelor Unite şi nu un stat vasal după ce preşedintele american Donald Trump l-a atacat într-o serie de mesaje postate pe Twitter, care demonstrează că relaţiile dintre cei doi preşedinţi s-au înrăutăţit, relatează Reuters, potrivit Mediafax.
În cinci mesaje postate marţi, după vizita efectuată zilele trecute la Paris pentru a marca aniversarea a 100 de ani de la sfârşitul Primului Război Mondial, Trump a reamintit Franţei că a fost aproape învinsă de Germania în două războaie şi a menţionat faptul că lui Macron i-a scăzut popularitatea în rândul francezilor. Trump a criticat sugestia lui Macron care a declarat că este necesară o armată europeană, în parte, pentru a reduce dependenţa de armata americană. Întrebat într-un interviu la bordul aeronavei Charles de Gaulle dacă a fost ofensat de tweet-urile lui Trump, Macron a vorbit în detaliu despre îndelungata alianţă militară dintre cele două ţări, începând cu războiul de independenţă al Americii. „În fiecare moment al istoriei noastre am fost aliaţi, deci între aliaţi se cuvine respect”, a declarat Macron pentru televiziunea TF1. „Nu cred că francezii se aşteaptă ca eu să răspund la tweet-uri, ci să continui această istorie importantă”, a adăugat el. Macron a respins comentariile lui Trump tratându-le ca pe o încercare de a face un joc politic pentru o audienţă internă, ca urmare a pierderilor suferite de republicani în alegerile de săptămâna trecută din SUA. „Cred că face un joc politic şi l-am lăsat să joace în politica americană”.