Adulţii sunt încântaţi de fiecare dată când aud râsul neobişnuit al unui copil. Cu toate acestea, râsul bebeluşilor diferă de cel al adulţilor. În timp ce râd, ei expiră şi inhalează aerul, în mod similar cu primatele, conform sciencedaily.com, preluat de Medlive.ro.
Psihologul Mariska Kret şi Dianne Venneker, de la Universitatea Leiden, din Olanda, au studiat clipuri video în care 44 de sugari şi copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 luni râdeau. Înregistrările au fost preluate din videoclipurile online, în care copiii interacţionau cu membri ai familiei, cu jucării sau cu animale. Mai apoi, înregistrările au fost analizate de 102 ascultători, studenţi la Psihologie, care au evaluat fiecare tip de râs, analizând dacă cei micuţi expirau sau inhalau aerul.
Echipa de specialişti a descoperit că cei mai mici copii au râs atât când inhalau, cât şi când expirau, precum primatele, cum ar fi cimpanzeii. Cu toate acestea, în cazul copiilor mai mari, au observat că au râs în timp ce expirau, precum adulţii.
”Adulţii râd uneori în timp ce inhalează, dar proporţia este semnificativ diferită comparativ cu cimpanzeii şi copiii. Rezultatele noastre sugerează că aceasta este o schimbare treptată, nu bruscă. Totuşi, tranziţia nu pare a fi legată de o anumită etapă de dezvoltare”, explica Sauter.
Încă nu există o teorie concretă care să explice de ce adulţii sunt singurii din rândul primatelor care râd doar în timp ce expiră. O posibilitate ar fi controlul vocal care se dezvoltă pe măsură ce învăţăm să vorbim.
În prezent, specialiştii încearcă să afle dacă există o legătură între cantitatea de râs produsă în timpul inhalării şi expiraţiei şi motivele pentru care indivizii râd, care se schimbă odată cu vârsta. În cazul sugarilor şi copiilor mici, râsul este o urmare a jocurilor fizice, cum ar fi gâdilatul. În cazul adulţilor, râsul poate apărea şi în urma jocurilor fizice, dar cel mai adesea apare în timpul interacţiunilor sociale.
”Ar fi interesant să vedem dacă descoperirile noastre se aplică şi în cazul altor vocalizări, pe lângă râs. În cele din urmă, studiul ar putea oferi o nouă perspectivă asupra producţiei vocale a copiilor cu tulburări de dezvoltare. Dacă ştim cum ar trebui să sune în cazul unui copil care se dezvoltă normal, putem să observăm şi semnele foarte timpurii ale dezvoltării anormale prin prisma vocalizărilor nonverbale”, concluzionează Sauter.