Guvernul va deschide automat, la Trezorerie, conturi de economii pentru toţi copiii cu vârsta sub 18 ani, urmând ca, dacă părinţii depun minimum 1.200 de lei într-un an, statul să acorde o primă de 600 de lei, conform planului pregătit la nivel guvernamental, prezentat de Profit.ro şi citat de RomâniaTV.
Veniturile din dobândă, de 3% pe an, şi din primă vor fi scutite de impozit.
Banii vor putea fi retraşi când copilul împlineşte vârsta de 18 ani sau înainte de termen în cazul unor probleme grave de sănătate ori al decesului minorului. Pentru copiii instituţionalizaţi, statul va fi cel care va asigura depunerea minimă de 1.200 de lei anual, notează Profit.ro.
Conform planului pregătit, depuneri în aceste conturi vor putea fi făcute începând din decembrie 2018, însă pentru anul 2018 nu va fi acordată o primă, banii urmând să beneficieze doar de dobânda de 3%.
Primul an pentru care va fi acordată prima de 600 de lei este 2019. Programul va fi denumit „gROwth – Contul individual de economii Junior”.
Numărul copiilor, în vârstă de până la 18 ani, se situa la începutul acestui an la 4,17 milioane, cu aproape 40.000 mai puţini faţă de anul anterior, conform anunţului făcut, la jumătatea anului, de Institutul Naţional de Statistică.