Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la situaţia a numeroşi tineri surprinşi prăbuşiţi pe străzile oraşului Câmpia Turzii, judeţul Cluj, sub influenţa drogului “Zombie” , a anunţat ieri instituţia, potrivit Mediafax. „Mass-media a prezentat, în 19 septembrie 2018, o situaţie alarmantă existentă la nivelul oraşului Câmpia Turzii, judeţul Cluj, unde a pătruns în rândul tinerilor un drog de mare risc, denumit ”Zombie”. Imaginile surprinse arată mai mulţi tineri care par a fi sub influenţa drogurilor şi care zac prăbuşiţi pe trotuare şi prin parcurile localităţii, tineri despre care presa relatează că au ajuns, în cele din urmă, în stare gravă, la spital. Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate au declanşat o anchetă cu privire la această situaţie. Din primele rezultate, se pare că a rezultat că tinerii ar fi consumat un drog nou introdus pe piaţa consumatorilor de droguri din România, extrem de periculos, denumit sugestiv ”Zombie””, se arată în comunicatul remis MEDIAFAX, de către Avocatul Poporului.
Două persoane au fost arestate la Câmpia Turzii, la finalul lunii septembrie, după un filaj de aproape un an, într-un dosar instrumentat de DIICOT şi BCCO Cluj. Unul dintre suspecţi este „Baghera”, o persoană cu antecendente penale. Dosarul vine în contextul imaginilor cu elevi drogaţi, care par a fi consumat drogul K2/Zombie. În ultimele luni, în municipiul Câmpia Turzii au apărut în spaţiul public imagini filmate cu diverşi tineri despre care se bănuieşte că s-ar fi aflat sub influenţa unor substanţe cu efecte psihoactive. După reacţiile tinerilor, s-a bănuit că ar fi vorba despre drogul Zombie, devenit popular în urmă cu câţiva ani, în Statele Unite. Când canabinoidele sintetice atacă receptorii din creier, care mai apoi interacţionează cu dopaminele, pot cauza paralizia temporală a mâinilor şi picioarelor, dar atunci când drogul interacţionează cu serotonina îi poate face pe consumatori să se simtă precum nişte ,,zombie”. Referitor la apariţia, în România, a aşa-numitului “drog Zombie”, Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a anunţat vineri că din evaluările disponibile în România, nu rezultă existenţa unei substanţe psihoactive noi. „Până în momentul de faţă nu au fost sesizate apariţii de noi substanţe în această regiune a Europei de natură să producă efectele semnalate de curând în presa din România”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX. Utilizarea canabinoidelor sintetice a avut efecte şi asupra comportamentului, inducând stări de paranoia, anxietate, atacuri de panică şi episoade psihotice. Împreună, toate aceste efecte au fost denumite ,,efectul zombie” conform campaniei educaţionale K2/Zombie DC, din Washington DC.