Ploieşti, 04.10.2018

Achiziţie utilaje pentru colectarea deşeurilor nepericuloase

Petrotools Serv S.R.L., în calitate de beneficiar, anunţă debutul proiectului „Achiziţie utilaje pentru colectarea deşeurilor nepericuloase”, cod SMIS 112545, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2 „îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii”, prioritatea de investiţii 2.1.”Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi şi prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri”, proiect cu o valoare totală de 1.276.207,95 lei, din care 857.954,92 lei reprezintă finanţare nerambursabilă, Contract de finanţare nr. 2412/20.06.2018.
Programul Operaţional Regional este implementat la nivel naţional de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Organism Intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect.
Obiectivul general al proiectului îl constituie creşterea competitivităţii economice a societăţii PETROTOOLS SERV S.R.L. prin achiziţionarea unui utilaj care să faciliteze serviciile de colectare a deşeurilor nepericuloase.
Perioada de implementare a Proiectului este de 30 luni, respectiv între data 10.04.2017 şi data 30.09.2019.
Proiectul se implementează în Municipiul Ploieşti, Str. Gheorghe Doja nr. 90, judeţul Prahova, cod postai 100141, România, Regiunea Sud Muntenia.
Persoana de contact: Cimpeanu Bogdana; telefon: 0764.601.699; e-mail:
office.petrotoolsserv@gmail.com.

PETROTOOLS SERV S.R.L
Date de contact: Municipiul Ploieşti, Str. Gheorghe Doja nr. 90, judeţul Prahova.

Investim în viitorul tău! Proiect cofinanţat din Fondul European
de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020

13-footer