Nicoleta Dumitrescu

Deşi mai sunt câteva zile până când va bate gongul Festivalului de Teatru „Toma Caragiu” Ploieşti, a opta ediţie se anunţă, deja, una de succes. Confirmarea a venit de la directorul teatrului ploieştean, Mihaela Rus, care a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că dintre cele 21 de spectacole incluse în cadrul festivalului – care va fi organizat în perioada 6-11 noiembrie – se mai pot cumpăra bilete doar pentru patru. „De anul acesta, festivalul are caracter internaţional, urmând să fie prezente şi două trupe din Franţa şi Spania. Vor fi 21 de spectacole care vor avea loc în şapte locaţii diferite, inclusiv în zona pietonală. Biletele s-au pus în vânzare de acum două săptămâni, în cazul multora dintre spectacole, cum este cazul piesei „Zaraza” a teatrului ploieştean, al celei semnate de Florin Piersic Jr.-„ Stage dogs”, sau „Shylock” , în regia lui Horaţiu Mălăele, biletele fiind vândute chiar din prima zi. Ne bucurăm că publicul a fost atras atât de actorii care vor juca, cât și de piesele prezentate sau de regizorii pieselor care vor fi puse în scenă. Acest festival are din ce în ce mai mare importanţă pentru public, ceea ce înseamnă că viitorul, pentru această manifestare, sună bine. Ne-am dorit să fie un festival în care spectatorii să aibă şansa de a vedea ceea ce le place. Vor fi inclusiv spectacole stradale, care vor putea fi vizionate şi de către cei care, din diferite motive, nu vor putea să vină în sala de spectacol”, a declarat directorul teatrului ploieştean, Mihaela Rus.
„EmojiPlay”, spectacol de teatru coregrafic, semnat de Gigi Căciuleanu, „Titanic Vals”, „Svjek în concert”, spectacol-concert de Ada Milea, „Arta convieţuirii”, „Totul e relativ”, „Angajare de clovn”, „Dumnezeul de a doua zi” sunt doar câteva dintre piesele incluse în cadrul festivalului care va avea loc la Ploieşti. Totodată, atât Miriam Dumitrescu – coordonator al festivalului şi unul dintre selecţionerii pieselor, cât şi regizorul Radu Dinulescu au ţinut să precizeze că în ediţia din acest an vor fi şi câteva noutăţi, printre care se vor regăsi spectacolul stradal prezentat de către trupa din Spania, cât şi piesa prezentată de către trupa din Franţa, care vor fi o îmbinare între teatru şi elemente de circ contemporan. De asemenea, într-un mod inedit va fi prezentată şi piesa „The Forest of My Tree”, de Sasho Dimoski, pusă în scenă de trupa „North of Impact Theatre Company” din Republica Macedonia, pe data de 9 noiembrie, la ora 17.00, în sala Teatrului de Animaţie „Imaginario”, spectatorii care se vor afla în sală urmând să primească, fiecare, câte o lanternă cu care să lumineze ceea ce le va plăcea din ceea ce se va vedea pe scenă. Preţul biletelor la spectacole este cuprins între 30 şi 50 de lei, bugetul festivalului, suportat de către Primăria Ploieşti, fiind de aproximativ 700.000 de lei, la care se va alătura şi contribuţia sponsorilor.