Etapa din acest weekend din primul eşalon judeţean are drept cap de afiş meciul de la Băneşti, dintre echipa locală, cu maximum de puncte, până acum şi Petrolistul Boldeşti, una dintre formaţiile bune, cu pretenţii ale Ligii A. Chiar dacă oaspeţii nu-l vor avea pe Lungu şi Ene – suspendaţi, totuşi, este un meci “de văzut”, Comisia Judeţeană de Arbitri Prahova desemnându-l pe Ionuţ Neagu pentru a conduce acest derbi de clasament.
În rest, meciuri “obişnuite”, poate doar derbiul local dintre Avântul Măneciu şi Tinereţea Izvoarele fiind de remarcat, prin ambiţiile locale.
Rămâne de vă zut şi când s eva juca partida dintre CS Cornu şi AS Strejnic, cei din Cornu – implicaţi în reprezentarea României la UEFA Regions Cup -solicitând reprogramarea acestui meci pentru mâine, orele 15,30, în aşa fel încât jucătorii convocaţi în selecţionata Buzăului, Gavrilă, Ştefan Ion şi Băcioiu, să poată fi prezenţi, în condiţiile în care astăzi, de la orele 17,00, România joacă partida decisivă de calificare, cu Slovacia.

Programul etapei a 6-a a campionatului
Ligii A Prahova:
sâmbătă, 22 septembrie, ora 11.00

Teleajen Văleni – CS Păuleşti
CS Blejoi – Petrolul 95 Ploieşti

ora 17.00

FC Băneşti – Petrolistul Boldeşti
Tricolorul Breaza – CS Măneşti Coada Izvorului
Unirea Urlaţi – AFC Brebu

duminică, 23 septembrie, ora 11.00

CSO Plopeni – CS Ceptura
Avântul Măneciu – Tinereţea Izvoarele

Ora 15,30:
CS Cornu – AS Strejnic