În perioada următoare, la Buşteni vor avea loc mai multe manifestări culturale. Astfel, în perioada 21 septembrie – 3 octombrie se va desfăşura proiectul Asociaţiei „Fascinaţia Sunetului” din Timişoara care vizează un turneu în cinci oraşe – Timişoara, Buşteni, Braşov, Bucureşti şi Bacău – cu partea a II-a a operei „Orestia – Choephorele” a lui Aurel Stroe şi în care Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni este partener, trei angajaţi ai instituţiei făcând parte din distribuţie. La Buşteni, spectacolul va avea loc pe data de 29 septembrie la ora 18.00, urmând ca a doua zi, pe 30 septembrie, să se desfăşoare un simpozion în care vor fi evocate personalitatea şi opera marelui compozitor român. De asemenea, în perioada 28-30 septembrie, la Buşteni va avea loc, la Casa Memorială „Cezar Petrescu”, la Centrul Cultural „Aurel Stroe” şi în şcolile din Buşteni, Festivalul Naţional de Literatură pentru Copii şi Tineret ,,Cezar Petrescu” – ediţia a IX-a. În cadrul festivalului vor exista şi două concursuri, unul de poezie şi un altul de proză, la care vor participa copii şi tineri.