Curtea Supremă federală din Brazilia a respins posibilitatea şcolarizării unui copil la domiciliul său, potrivit agenţiei de presă oficiale Agencia Brasil, preluată de AFP și citată de Agerpres.
Votată cu majoritate absolută (9 la 2), decizia nu autorizează decât învăţământul în instituţii publice sau private şi exclude posibilitatea, pentru copii, de a învăţa acasă avându-i ca profesori pe părinţii sau tutorii lor.
„Nimic nu înlocuieşte experienţa şcolii, lucrul în grup, activităţile literare comune (…). Este datoria statului să garanteze cea mai bună dezvoltare a copilului. De aceea, acesta nu poate rămâne un simplu spectator”, a declarat Grace Mendonca, magistrat ce a susţinut poziţia autorităţilor braziliene.
„Eu sunt mai favorabil autonomiei şi emancipării indivizilor decât unui paternalism al statului”, a arătat pe de altă parte raportorul pe acest caz, Luis Roberto Barroso, care nu a convins însă judecătorii.