• ”Din dorinţa de a scăpa rapid de kilogramele în plus, multe persoane apelează la diverse soluţii care promit rezultate spectaculoase în timp record. În această categorie intră şi unele diete celebre care restricţionează consumul unor alimente sănătoase, precum fructele, anumite legume, cerealele integrale, uleiul sau nucile. Ca urmare a acestor restricţii, pot apărea deficite nutriţionale care pot afecta starea de sănătate”, spune dr. Mădălina Truică, medic specialist diabet, nutriţie şi boli metabolice, pentru CSID.

• O nouă descoperire a cercetătorilor poate reprezenta elementul cheie în lupta împotriva dependenţei de cocaină. Cercetătorii au descoperit o corelaţie între numărul de neuroni care produc orexina – un mesager chimic important pentru somn şi apetit – şi dependenţa, conform unui nou studiu asupra şoarecilor dependenţi de cocaină. Restaurarea numărului de neuroni de acest fel la nivel normal sau blocarea semnalelor orexinei în creier face ca şoarecii să nu mai fie dependenţi, sugerând că o creştere de neuronilor generatori de orexină este o schimbare esenţială în creier care cauzează starea de dependenţă. Descoperirea oferă o cale promiţătoare pentru tratarea dependenţei cu terapiile bazate pe orexină, scrie Futurity, citat de Descoperă.

• Există două ingrediente naturale care, dacă sunt asociate, ne oferă cantitatea de magneziu necesară pentru un somn bun. Este vorba de un condiment, numit turmeric, şi de laptele de migdale. În caz de insomnii severe, se amestecă cele două ingrediente, care se găsesc la supermarket, şi bem băutura obţinută înainte de culcare. Menţinerea nivelelor necesare de magneziu din organism asigură un somn profund şi sănătos. Dacă laptele de migdale are prea multe chimicale, efectul nu este prea bun. Se recomandă prepararea sa în casă, potrivit Click.

• Sforăitul în somn este o afecţiune care nu trebuie neglijată. Potrivit ultimelor studii, sindromul de apnee apare la 9% dintre femei şi la 24% dintre bărbaţi. Mai grav este că în lipsa unui somn de calitate ne vom confrunta nu doar cu aceste neajunsuri, ci chiar cu reducerea materiei cenuşii. La nivel cerebral se produc modificări distructive, astfel că mari candităţi de materie cenuşie vor fi reduse, ceea ce, evident, conduce la diminuarea facultăţilor mintale, scrie Doctorul zilei.