F. T.

Pentru perioada 1 ianuarie – 31 iulie a.c., datele Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) în ceea ce privește numărul firmelor radiate sunt o copie aproape fidelă a celor centralizate pentru primul semestru al anului curent. Astfel, în Prahova, continuă să crească numărul administratorilor care au ales să-și radieze societățile comerciale (1.665 de prahoveni optând pentru această procedură, cifră în creștere cu aproximativ 11 la sută comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când se înregistrau 1.494 de societăți radiate).
La nivel național, trendul a fost tot crescător pentru aceeași perioadă de referință, respectiv 48. 532 în primele șapte luni ale acestui an, față de 47.562 în intervalul 1 ianuarie – 31 iulie a.c., cu o majorare de 2 la sută.
Cea mai mare creștere la acest capitol s-a înregistrat în județul Dâmboviţa, urmat de Vrancea.
La capătul opus se clasează judeţele Călăraşi și Suceava, unde numărul firmelor radiate nu a crescut, ci a scăzut. De asemenea, şi Bucureştiul a înregistrat un trend descendent în privinţa firmelor radiate.
Iar dacă scriam la început că aceste date sunt o copie fidelă a celor centralizate de către ONRC, la fel stau lucrurile și în ceea ce privește județele în care s-au înregistrat creșteri și, respectiv, scăderi ale numărului de societăţi comerciale supuse radierii: Dâmbovița și Vrancea au fost în primele şase luni, sunt și după șapte luni “campioane” la creșterea numărului de firme radiate, iar în Călărași și Suceava – nu au existat creșteri, ci scăderi.
În principal, motivele care îi determină pe administratori să recurgă la o astfel de măsură sunt diminuarea comenzilor solicitate de piaţă şi lipsa de lichidităţi pentru achitarea datoriilor către terţi.