F.T.

Ieri, în intervalul orar 10.30-14, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat în Ploiești și Florești pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun. În acest context, au fost verificați șapte agenți economici, iar în urma controalelor au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 21.500 de lei. De asemenea, au confiscat țigarete în valoare de 1.150 lei, precum și suma de aproximativ 500 de lei.
Cu titlu exemplificativ, IPJ Prahova menționează, într-un comunicat de presă, că “ în urma verificărilor efectuate la un magazin situat în comuna Florești s-a constatat că agentul economic avea expuse în vederea comercializării mai multe pachete de țigări pentru care nu deţinea documente justificative de proveniență. Entitatea juridică a fost sancționată contravențional cu amendă de 10.000 de lei, iar pachetele de țigări au fost confiscate.Totodată, s-a constatat că același agent economic nu a fiscalizat prin intermediul casei de marcat din dotarea unității o parte din suma provenită din vânzarea de mărfuri, și aceasta fiind confiscată. Agentul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.500 de lei”.