V. Stoica

În primăvara acestui an, Primăria Drajna a reușit să semneze contractul pentru readucerea la stadiul de la începutul secolului al XIX-lea a vestitei mori de apă Warthiadi, care reprezintă o parte importantă a istoriei locurilor. Potrivit ADR Sud Muntenia, contractul semnat pe 21 martie 2018 are o valoare totală de 3,487 de milioane de lei, suma cu care va contribui autoritatea locală fiind infimă, pentru că Primăria Drajna va susține o cofinanțare de doar 2% din costul proiectului, 13% vor fi fonduri alocate de la bugetul de stat, iar alte 85% – din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Autoritatea locală a lansat acum licitația pentru încheierea contractului de proiectare, asistență tehnică, dar și pentru lucrările de reabilitare, restaurare și conservare a acestui monument istoric reprezentativ pentru zona de deal a județului Prahova.
Potrivit documentației de atribuire, cea mai importantă parte a fondurilor va fi, așa cum era de așteptat, direcționată către execuția lucrărilor, respectiv 2,5 milioane de lei fără TVA.
Durata proiectării nu ar trebui să depășească trei luni de la data semnării contractului de prestări servicii, în timp ce durata execuției lucrărilor ar urma să fie de 12 luni calendaristice, de la momentul finalizării etapei de proiectare.