Peste jumătate dintre români (55%) şi-au exprimat dorinţa de a lucra în străinătate, în top 10 ţări unde şi-ar dori să lucreze fiind alese state precum Germania, Marea Britanie, Franţa, Elveţia, Statele Unite, Canada, Austria, Spania, Belgia şi Italia, conform celui mai recent studiu realizat la nivel internaţional de una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România şi de cel mai mare consultant de business din lume, anunţă Agerpres. Cei mai mulţi dintre respondenţii români care şi-ar dori să lucreze într-o altă ţară au sub 30 de ani şi au studii superioare. România se află pe acelaşi palier cu state precum Austria, Germania, Italia, Irlanda, Belgia sau Danemarca în ceea ce priveşte dorinţa de mobilitate a forţei de muncă (între 50% şi 60% dintre respondenţi). În acelaşi timp, România a fost şi ea nominalizată în top 5 state în care şi-ar dori să lucreze respondenţii din Israel, Coreea de Sud, Italia, Turcia, Ghana, Nigeria, Egipt, Norvegia, Grecia sau Qatar. La nivel global, topul celor mai atractive ţări în care candidaţii ar dori să lucreze este condus de Statele Unite ale Americii, Germania, Canada, Australia şi Marea Britanie. Printre cele mai importante motive pentru care românii ar alege să lucreze într-o altă ţară se numără dorinţa de a avea un trai mai bun, instabilitatea politică din România, accesul la servicii guvernamentale şi sociale mai bune şi oportunităţi mai bune de carieră, conform studiului realizat de platforma de recrutare BestJobs şi de consultantul de business The Boston Consulting Group. „Observăm că în multe state din Europa Centrală şi de Est disponibilitatea de relocare a candidaţilor a scăzut semnificativ în ultimii ani, pe fondul îmbunătăţirii condiţiilor economice. Şi totuşi, în ţări precum România, climatul politic şi social reuşeşte să influenţeze tot mai mult decizia de mobilitate a forţei de muncă, în contextul în care angajaţii îşi doresc nu doar siguranţă financiară, ci şi un mediu stabil şi predictibil în care să trăiască”, a declarat Mădălina Dan, clients manager în cadrul Bestjobs. Studiul „Global Talent” privind preferinţele candidaţilor în ceea ce priveşte mobilitatea şi ocuparea unui loc de muncă este unul dintre cele mai mari studii la nivel mondial, cu participarea a peste 366.000 de respondenţi din 197 ţări. În România, studiul a fost realizat în parteneriat cu Bestjobs, pe un eşantion de 4.000 de respondenţi din mediul urban.