Vicepremierul Paul Stănescu, desemnat să preia conducerea Guvernului în perioada 6-13 august, a declarat, ieri, că atât el cât şi prim-ministrul vor respecta decizia CCR în cazul cererii de soluţionare a conflictului juridic preşedinte – premier pe tema interimatului la Palatul Victoria. „E decizia preşedintelui, sigur că doamna prim-ministru, bineînţeles şi eu, vom respecta decizia Curţii Constituţionale. Altceva nu pot să vă spun. Eu cred că acest conflict, analizat de Curtea Constituţională va da o decizie cât mai repede şi sigur că cu vom respecta cu toţii deciziile Curţii Constituţionale. Toţi trebuie să respectăm Constituţia şi legile ţării, indiferent cum ne cheamă şi indiferent ce funcţii deţinem la un moment dat în statul român”, a declarat viceprim-ministrul Paul Stănescu, la ministerul Dezvoltării.
* * *
Curtea Constituţională a României a stabilit pe 14 august termenul de transmitere a punctelor de vedere de la Guvern şi Preşedinţie privind conflictul între puteri, au declarat vineri, pentru Agerpres, surse oficiale.
Potrivit art. 35 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, preşedintele CCR, după ce primeşte cererea, o comunică părţilor aflate în conflict, solicitându-le să îşi exprime în scris, în termenul stabilit, punctul de vedere asupra conţinutului conflictului şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia, desemnând totodată un judecător-raportor.