N. D.

Pompierii militari din Prahova au fost solicitați, sâmbătă după-amiază, ca să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la fondul forestier. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, incendiul s-a manifestat între două văi, respectiv Valea Ștevia și Valea Unghia, din localitatea Azuga, într-o zonă greu accesibilă echipajelor de intervenție. La locul evenimentului au fost mobilizați 22 de pompieri cu trei autospeciale de primă intervenție și comandă, un autocamion de intervenție, o șenilată și o motopompă. Echipajele și mijloacele de intervenție s-au deplasat, inițial, până la Cabana Trifoi, iar de interventie incendiuacolo au continuat deplasarea cu piciorul, până la locul intervenției. Pentru o mai bună gestionare a activității, a fost constituit și un ”Punct de comandă avansat”, la Păstrăvăria din Azuga, unde au fost convocați și angajați din cadrul primăriei și Ocolului silvic din localitate, la această acțiune dându-și concursul și lucrători din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Azuga, dar și echipaje de jandarmi. De asemenea, pentru o mai bună operativitate, a fost solicitat un elicopter de la Inspectoratul General de Aviație, pentru a survola zona și a realiza o recunoaștere din aer a suprafețelor în care era necesară intervenția.
Echipajele s-au deplasat terestru pe o distanță de aproximativ 4 km și au acționat pentru lichidarea incendiului, care se manifesta la liziera pădurii pe o suprafață de aproximativ 300 mp, într-un gol alpin. Incendiul a fost stins după două ore, fiind vorba despre mai multe focare izolate. Ieri dimineață, reprezentanții ISU Prahova au precizat că, în ceea ce privește cauza incendiului, cel mai probabil, aceasta a fost ”folosirea intenționată a sursei de aprindere”, menționându-se că a fost sesizată și Poliția Azuga, care urmează să facă, în acest caz, propriile cercetări.