Senatorul PSD, Ecaterina Andronescu, a cerut, ieri, într-o scrisoare deschisă adresată membrilor PSD, ca liderul social-democrat Liviu Dragnea să se retragă din fruntea partidului, altfel PSD va pierde guvernarea, precum şi pregătirea unui guvern PSD de „super profesionişti”. Andronescu afirmă că PSD trebuie să salveze atât ţara, cât şi partidul „de la un dezastru major” spre care se îndreaptă „vertiginos”, conform Mediafax. „Urgenţa şi dramatismul acestor zile fierbinţi de august, când ne aflăm deja în al 12-lea ceas, când încă mai putem face ceva pentru a ne salva ca ţară şi ca partid de la un dezastru major, spre care ne îndreptăm vertiginos, ca membru loial al PSD, ca profesor şi cetăţean al României, fac un apel cât se poate de responsabil la toţi colegii factori de decizie în acest moment ai PSD, la toţi cei care odată au ocupat asemenea poziţii în PSD şi la preşedintele actual al PSD, domnul Liviu Dragnea, „să nu dăm foc” ţării şi PSD-ului. Ceea ce se întâmplă în acest moment în PSD şi în ţară nu este în regulă, s-a mers şi s-a ajuns totuşi prea departe, iar noi, cei din PSD, ca partid de guvernare, ne place sau nu, va trebui la un moment dat să decontăm absolut toate facturile acestei situaţii critice. Nu ne putem ascunde tot timpul de responsabilitate şi să dăm vina pe alţii. Noi am fost votaţi să guvernăm, nu să ne plângem şi să dăm vina pe alţii, avem obligaţia faţă de ţară şi faţă de toţi membrii PSD să fim un partid responsabil şi să nu îi dezamăgim”, potrivit senatorului PSD. În scrisoare, Andronescu mai afirmă că Guvernul Dăncilă nu reprezintă PSD.
În acest sens, Andronescu afirmă că PSD trebuie să ia „urgent” două decizii: să propună „un guvern PSD de super profesionişti”, iar liderul PSD Liviu Dragnea să se retragă din fruntea partidului.