Dr. Brezan Nicoleta, medic primar medicină internă, a explicat pentru cititorii MedLive cum se interpretează valorile colesterolului şi ce alimente trebuie evitate pentru un regim alimentar corect. Hipercolerolestemia sau colesterolul crescut sau dislipidemiile reprezintă creşterea lipidelor din sânge. Colesterolul crescut este un factor de risc cardiovascular, astfel încât depistarea precoce a creşterii lui duce la prevenţia bolilor cardiovasculare. În practică clinică, se dozează 4 fracţiuni de grăsimi: colesterolul total, LDL colesterol – colesterolul rău, HDL colesterol – colesteroulul bun şi trigliceridele. Pentru practică curentă are valoare doar LDL colesterolul, lipoproteinele cu densitate joasă. Cu timpul, acesta se depune sub stratul intern al arterelor şi formează încetul cu încetul o plăcuţă de ateroscreloză, aşa numita plăcuţă de aterom, care stă la baza bolilor cardiovasculare: a infarctului de miocard, a accidentelor vasculare cerebrale, a stenozelor arteriale carotidiene şi a bolii arteriale vasculare periferice. În primul rând, la pacienţii care au deja cu o boală cardiovasculară: infarct de miocard, hipertensiune arterială, accidente vasculare cerebrale, la cei care au diabet zaharat şi boala cronică de rinichi. Urmează pacienţii care prezintă factori de risc cardiovascular: pacienţii obezi, sedentari, cei care se ştiu cu dislipidemie în antecedente, cei care au în familie, la rude de gradul I, boli cardiovasculare la vârste tinere: la bărbaţi la mai puţin de 55 de ani şi la femei la mai puţin de 60 de ani. La pacienţii care au anumite condiţii asociate: pacienţii care au boli autoimune (lupus), poliartrita, la bărbaţii cu disfuncţii erectile, la femeile care în sarcină au avut hipertensiune arterială şi diabet zaharat. La pacienţii la care observăm la examenele clinic xantoame şi xantelasme la nivelul pleoapelor ceea ce ne indică că este vorba de o hipercolesterolemie familială. Ar fi bine de efectuat un screening la toţi bărbaţii de peste 40 ani şi la toate femeile de peste 50 ani sau la cele care au intrat la menopauză. Regimul alimentar este primul pas în modificarea stilului de viaţă la pacienţii care prezintă hipercolesterolemie. În primul rând, trebuie evitate grăsimile saturate: grăsimile animale, din carnea de porc, raţă, gâscă, oaie, grăsimile săturate din lactate: unt, smântână. De preferat a se consuma carne de peşte şi fructe de mare de 2-3 ori pe săptămână, fructe şi legume proaspete. Este recomandată dieta mediteraneană. Aceasta presupune: să se consume mai mult de 3 porţii pe zi de fructe şi de legume, să se consume cereale integrale, maximum 2-3 ouă pe săptămână, în loc de ulei de floarea soarelui să se consume ulei de măsline. Este de evitat carnea roşie şi cât mai rar folosită carnea de pasăre, bineînţeles fără piele.
Cum se tratează colesterolul mărit?
Prin modificarea stilului de viaţă, respectarea dietei mediteraneene, prin efectuarea a 30 de minute de activitate fizică (mersul pe jos), fără fumat şi în funcţie de nivelul de risc al fiecărui pacient, pe care l-am stabilit aşa cum am explicat anterior. Dacă metodele de modificare a stilului de viaţă nu sunt eficiente, apelăm la tratament. Statinele inhibă o enzimă de la nivelul ficatului care produce acest colesterol, iar doza de statine este stabilită în funcţie de nivelul de LDL colesterol la care dorim să ajungem şi care este stabilit în funcţie de nivelul de risc al pacientului. Statinele au într-adevăr reacţii adverse, dar acestea sunt rare. Dau dureri musculare, creşteri de trasaminaze, uneori apare proteinuria şi predispun la diabet. Numai că nu trebuie să ne gândim la reacţiile adverse, ci trebuie să le folosim pentru că reacţiile adverse apar foarte rar. O altă clasă de medicamente, mai nouă şi de rezervă, este o clasă care foloseşte antricorpi monocronali. Se foloseşte doar în cazuri în care pacienţii prezintă reacţii adverse la statine sau au contraindicaţii de a folosi statinele şi în cazurile de hipercolesterolemie familială. Suplimentele care conţin metacolina, care conţin drojdie de orez roşu sunt şi ele folosite doar la pacienţii tineri care au un risc foarte scăzut, de sub 1%, de apariţie a bolilor cardiovasculare în următorii 10 ani.
