„Obligaţiile fiscale reprezentând impozit pe venit stabilit pentru anul 2018 prin decizii de plăţi anticipate comunicate contribuabililor se anulează, din oficiu, de către organul fiscal central competent prin emiterea unei decizii de anulare”, arată un proiect normativ publicat marţi de ANAF, anunţă Mediafax. „Deciziile de anulare sunt comunicate contribuabilului conform Codului de procedură fiscală. De asemenea, dispoziţiile legale în cauză, prevăd şi faptul că, în cazul în care, anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.25/2018, au fost emise decizii de plăţi anticipate, dar care nu au fost comunicate contribuabililor, acestea nu se mai comunică de către organul fiscal central competent, iar obligaţia fiscală în cauză se scade din evidenţa analitică pe plătitor pe baza borderoului de scădere”, explică iniţiatorii proiectului. Totodată, „în cazul în care, organul fiscal competent nu a emis deciziile de plăţi anticipate pentru anul 2018, acestea nu se mai emit”. Pe de altă parte, „în situaţia în care impozitul pe venit stabilit prin decizii de plăţi anticipate comunicate contribuabililor, anulat conform prevederilor legale mai sus prezentate, a fost stins, se poate solicita restituirea acestuia în conformitate cu prevederile art. 168 din Codul de procedură fiscală”. Astfel că ANAF a decis elaborarea unei proceduri care să reglementeze modul de punere în aplicare a dispoziţiilor legale de către organele fiscale centrale competente, precum şi de către contribuabili. Prin acest proiect de act normativ se propun următoarele: aprobarea procedurii privind modalitatea de anulare a obligaţiilor fiscale reprezentând impozit pe venit, stabilit pentru anul 2018 prin decizii de plăţi anticipate comunicate contribuabililor, modalitatea de scădere din evidenţa pe plătitor a obligaţiilor fiscale reprezentând impozit pe venit, stabilit pentru anul 2018 prin decizii de plăţi anticipate necomunicate contribuabililor, depunerea şi soluţionarea cererii pentru aplicarea dispoziţiilor art. 168 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul obligaţiilor fiscale anulate şi stinse; Aprobarea modelului, caracteristicile de tipărire, modului de difuzare, de utilizare şi de păstrare al Deciziei de anulare a impozitului pe venit stabilit pentru anul 2018 prin decizii de plăţi anticipate.