Eficacitatea antibioticelor poate fi modificată prin combinarea acestora cu alte antibiotice, alte medicamente sau chiar cu aditivi alimentari. În funcţie de tipul de bacterii, unele combinaţii împiedică eficacitatea antibioticelor la potenţialul lor maxim, în timp ce altele devin o soluţie pentru rezistenţa la antibiotice, conform unui studiu publicat în Nature şi preluat de MedLive.ro.
Oamenii de ştiinţă de la European Molecular Biology Laboratory au analizat aproape 3000 de combinaţii de medicamente pe trei boli cu cauză bacteriană. Utilizarea în exces şi necorespunzătoare a antibioticelor a dus la o rezistenţă la antibiotice pe scară largă. Combinaţiile specifice de medicamente pot ajuta la combaterea infecţiilor bacteriene cu rezistenţa multiplă, dar sunt în mare parte neexplorate şi rareori utilizate în clinici. De aceea, în lucrarea de faţă, cercetătorii au studiat sistematic efectul antibioticelor asociate, precum şi al altor medicamente şi aditivi alimentari la diferite specii.
În timp ce multe dintre combinaţiile de medicamente investigate au diminuat efectul antibioticelor, au existat peste 500 de combinaţii de medicamente care au îmbunătăţit rezultatul tratamentului cu antibiotic. O selecţie a acestor perechi pozitive a fost testată şi la bacterii rezistente la medicamente multiple, izolate de la pacienţii spitalizaţi infectaţi şi s-a constatat că îmbunătăţesc efectele antibioticelor. Când vanilina – compusul care dă vaniliei gustul sau distinctiv – a fost asociat cu un antibiotic, spectinomicina, a ajutat antibioticul să intre în celulele bacteriene şi să inhibe creşterea lor. Spectinomicina a fost iniţial dezvoltată la începutul anilor 1960 pentru tratarea gonoreei, dar este rar utilizată în zilele noastre datorită rezistenţei bacteriene care a fost dezvoltată împotriva acesteia. Cu toate acestea, în combinaţie cu vanilina, spectinomicina ar putea deveni din nou relevantă din punct de vedere clinic şi ar putea fi utilizată pentru alţi microbi care cauzează boli. „Din combinaţiile testate, aceasta a fost una dintre cele mai eficiente şi promiţătoare sinergii pe care le-am identificat”, spune Ana Rita Brochado, autorul principal al studiului. ”Îmbinările ca aceasta ar putea creşte arsenalul de arme în războiul împotriva rezistenţei la antibiotice”. În mod surprinzător, vanilina a diminuat efectul altor tipuri de antibiotice. Vanilina acţionează în mod similar cu aspirină scăzând eficacitatea multor antibiotice. Potrivit lui Nassos Typas, combinaţiile de medicamente care diminuează efectul antibioticelor ar putea fi, de asemenea, benefice sănătăţii. „Antibioticele pot provoca daune colaterale şi efecte secundare, deoarece ţintesc şi bacterii sănătoase, dar efectele acestor combinaţii de medicamente sunt foarte selective şi adesea afectează doar câteva specii bacteriene”. Pe viitor am putea folosi combinaţii de medicamente pentru a preveni selectiv efectele dăunătoare ale antibioticelor asupra bacteriilor sănătoase. Aceasta ar reduce dezvoltarea rezistenţei la antibiotice, deoarece bacteriile sănătoase nu ar fi supuse presiunii pentru a dezvolta rezistenţa la antibiotice, care ulterior să poată fi transferată la bacterii periculoase. Această cercetare este primul screening la scară largă a combinaţiilor de medicamente din diferite specii bacteriene în laborator. Compuşii utilizaţi au fost deja aprobaţi pentru utilizarea în condiţii de siguranţă la oameni, dar sunt totuşi necesare investigaţiile la şoareci şi studii clinice pentru a testa eficacitatea anumitor combinaţii de medicamente la om. În plus faţă de identificarea combinaţiilor de medicamente noi, mărimea acestei analize a permis oamenilor de ştiinţă să înţeleagă unele dintre principiile generale ale interacţiunilor dintre medicamente. Acest lucru va permite o selecţie mai raţională a perechilor de medicamente în viitor şi poate fi aplicat şi altor zone terapeutice.