Zeci de oameni au venit, sâmbătă, la Cimitirul „Bolovani” din Ploieşti, la mormântul Mădălinei Manole, la opt ani de la moartea artistei. Oamenii au adus flori şi au aprins lumânări, transmite corespondentul Mediafax. Oamenii au venit la mormântul Mădălinei Manole, situat pe aleea principală din Cimitirul „Bolovani” din Ploieşti, încă de la primele ore ale dimineţii. Printre primii sosiţi s-a numărat şi un fan al fetei cu părul de foc. “Această zi are dublă semnificaţie. Este data naşterii Mădălinei Manole, cât şi ziua dispariţiei. Sunt opt ani de dor, opt ani în care, ori de câte ori am avut ocazia, am adus-o în memoria publicului”, a declarat bărbatul. Oameni simpli, care i-au ascultat şi apreciat melodiile artistei, au venit să aprindă candele sau lumânări şi au adus flori. “Ştiu ce înseamnă să vii cu o lumânare la căpătâiul unui om care nu mai este. Este durere foarte mare”, a spus o femeie. La mormântul Mădălinei Manole au venit şi tatăl şi fratele artistei. “Nu mor până nu aflu adevărul”, a spus tatăl Mădălinei, Ion Manole, susținând astfel ipoteza că fiica lui nu s-a sinucis. Mădălina Manole a fost găsită moartă de ziua ei, în dimineaţa zilei de
14 iulie, în vila sa de la Otopeni.