Loteria Română a anunţat, joi seară, că a fost câştigat marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste două milioane de euro, biletul norocos fiind jucat la o agentie din Topliţa, judeţul Harghita, potrivit Mediafax.
„La tragerea Loto 6/49 de astăzi (joi-n.r.), 19 iulie, s-a câştigat premiul de categoria I la Loto 6/49, în valoare de 9.720.865,12 lei (peste 2 milioane de euro). Acesta este, până la această dată, cel mai mare premiu câştigat în acest an la acest joc”, anunţă Loteria Română.
Biletul norocos a fost jucat la agenţia 19-015 din Topliţa, judeţul Harghita, şi a fost completat cu o variantă simplă la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc, preţul acestuia fiind de doar 7,30 lei.
Acesta este cel de-al patrulea câştig de categoria I obţinut în acest an la Loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I, la Loto 6/49, s-a câştigat pe 15 aprilie şi a fost în valoare de 1.375.546,09 lei.
Câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile de la data tragerii pentru a-şi revendica premiul.