F. T.

În perioada 7– 13 iulie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au efectuat 128 de percheziții domiciliare și au pus în aplicare 35 de mandate de aducere, în cadrul unor dosare penale ce vizează infracțiuni economice. În cauzele penale instrumentate, faţă de 138 de persoane s-a dispus începerea urmăririi penale, fiind luate măsuri preventive față de 18 dintre acestea (7 de persoane reținute și 11 sub control judiciar).De asemenea, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra unor bunuri, în valoare totală de peste 17.200.000 de lei, dintre care peste 1.000.000 de lei în numerar sau în cont bancar și au fost indisponibilizate bunuri în valoare totală de aproape 800.000 de lei.
Evident că, după cum nu poate lipsi Martie din Post, nici Prahova nu este „sfântă” în ceea ce priveşte corectitudinea în domeniul infracţiunilor economice. O spune Poliţia Română, care, cu titlu exemplificativ, precizează că, în ziua de 11 iulie a.c., polițiștii de investigare a criminalității economice din Brașov, împreună cu poliţişti prahoveni, au efectuat mai multe percheziţii în Prahova, în Capitală şi în alte patru judeţe, pentru completarea datelor dintr-un dosar penal care are ca obiect evaziunea fiscală, respectiv omiterea evidențierii în contabilitate a tuturor veniturilor obținute, evidențierea în contabilitatea societății și în alte documente legale, a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, precum și sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare sau fiscale, prin declararea fictivă ori inexactă a sediilor principale sau secundare. În urma perchezițiilor derulate în Bucureşti şi în celelalte judeţe amintite, au fost ridicate documente financiar contabile și documente posibil incriminatorii.