Sfântul Atinoghen a trăit în vremea împăratului Diocleţian (284-305). Sfântul Atinoghen a vieţuit împreună cu zece ucenici într-o mănăstire de lângă cetatea Sevastiei şi a fost episcop al Pidahtoei. Dregătorul Filomarh i-a cerut să lepede credinţa în Hristos şi să aducă jerfe idolilor. Atinoghen a refuzat. Pentru aceasta va fi supus la multe chinuri. Înainte de a fi decapitaţi, un înger al Domnului s-a pogorât şi i-a întărit. După ce ucenicii săi au fost ucişi, s-a auzit un glas din cer, zicându-i: „Astăzi, cu Mine şi cu ucenicii tăi, vei fi în rai şi toată dorinţa ta se va împlini”. Sfântul Atinoghen după ce a auzit aceste cuvinte, şi-a plecat cu veselie capul sub sabie şi aşa a trecut la cele veşnice. Sfântul Vasile cel Mare îi atribuie Sfântului Atinoghen imnul „Lumină lină”, din rânduiala Vecerniei. Părticele din moaştele Sfântului Atinoghen se afla în biserica Mănăstirii Stavropoleos din Bucureşti.