F. T.

Expresia „momente pline de încărcătură emoţională” este, într-adevăr, arhiuzata. Mai ales când este vorba despre festivităţi. Şi, în special, când se repetă de la an la an. Totuşi, protagoniştii sunt, mereu şi iar mereu, de la an la an, alţii.
Aşa că nu ezităm a folosi „momente pline de încărcătură emoţională”, pentru a evidenția că la sfârşitul săptămânii trecute, la cele două instituţii de învățământ prahovene din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, respectiv la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina şi la Şcoala de Subofiţeri Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti-Scăeni, s-a depus jurământul de absolvire.

Scoala de Agenti Politie Vasile Lascar - Campina1
La Câmpina, în fața reprezentanţilor Poliţiei Romane, a rudelor şi a autorităţilor locale, şi-au luat angajamentul să apere ţara „chiar cu preţul vieţii” 947 de absolvenţi. „Poliţia Română vă primeşte în rândurile ei cu multă speranţă, iar eu vă cer să fiţi fermi, să aplicaţi toate cunoştinţele deprinse pe băncile şcolii, să daţi dovadă de promptitudine şi de profesionalism în misiunile ce vă vor fi încredinţate. Ştiu că nu va fi uşor şi nici lipsit de riscuri, însă, dacă v-aţi ales din convingere profesia, veţi simţi mândria şi împlinirea că vă ajutaţi semenii în fiecare zi, veţi fi bucuroşi să lucraţi într-un mediu în care toţi susţinem aceeași cauză”, a fost mesajul şefului Poliţiei Române, chestorul general Ioan Buda, adresat noilor poliţişti care au depus jurământul într-o zi de vineri, 20 iulie 2018.
Aceste îndemnuri, cerinţe, speranţe şi „puneri în gardă” au fost adresate şi celor 143 de absovenți de la Şcoala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, instituție de învăţământ care a dat şi şeful de promoţie al acestui an (acesta fiind desemnat pe baza celei mai mari medii obţinute la nivelul celor două şcoli) – agentul Țiplea Gheorghe-Cornel, care a absolvit cu media 9,84. „Momente pline de încărcătură emoţională” au fost, în aceeaşi zi de vineri, 20 iulie, şi la Şcoala de Subofiţeri Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldeşti-Scăeni, în contextul în care, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Viorela Nicolescu – Sava, „267 de elevi dintr-o nouă generație au devenit pompieri cu acte în regulă făcându-şi debutul într-o lume a neprevăzutului”, a eroilor care salvează vieţi şi bunuri, într-o continuă luptă contra-cronometru. Și-au ales un drum lung, care însă le va oferi multe satisfacții și motive pentru a continua. Pe umerii lor s-a așternut responsabilitatea faptelor viitoare cerute de încrederea şi așteptările încredințate de societate, de concetățeni”. Tot Viorela Nicolescu Sava ne-a făcut cunoscuţi şi şefii de promoţie ai instituţiei; la „Subofiţeri” – Ploscaru George Lucian – media 9,65, iar la „Maiştrii militari” – Stama Gabriel Cosmin, cu media 9,52.

Scoala Pavel Zaganescu - Boldesti-Scaeni

La ceremonia depunerii jurământului de la Boldeşti-Scăeni au participat secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, general de brigadă Dan-Paul Iamandi, oficialități locale și, nu în ultimul rând, părinţii şi prietenii tinerilor absolvenţi.
Şi, indiferent că mai înjurăm agentul care ne pândeşte cu aparatul de radar TruCam şi ne amendează, sau că SMURD-ul a ajuns „cu ceva întârziere” la locul accidentului, orice om cu mintea întreagă la cap este conştient că, în actuala criza de poliţişti şi pompieri, este valabilă expresia „Nicicând, atât de mulţi nu au datorat atât de mult celor puţini”.