Adoptarea actului legislativ care vizează înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual a fost apreciată şi de către deputatul PSD de Prahova, Răzvan Ursu. În opinia acestuia, înfiinţarea acestei instituţii reprezintă un răspuns concret la solicitările venite din partea agenților economici care au nevoie de forță de muncă bine pregătită. Membru în Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, parlamentarul prahovean Răzvan Ursu s-a alăturat colegilor din celelalte comisii parlamentare de specialitate care au susţinut necesitatea şi promovarea acestui act normativ, plecând de la faptul că prin această iniţiativă nu se face altceva decât să se investească în domeniul Educaţiei, respectiv în tânăra generaţie care poate să-şi găsească mai uşor un drum în viaţă. Ordonanţa de Urgenţă privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România a fost publicată, deja, şi în Monitorul Oficial, la începutul acestei săptămâni, respectiv pe data de 9 iulie. Unul dintre obiectivele principale ale Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual este acela de a asigura funcţionarea eficientă a parteneriatului dintre agenţii economici, administraţia publică locală şi şcoală, pentru formarea profesională iniţială în sistem dual, cu beneficii în primul rând pentru tinerii absolvenţi de clasa a VIII-a, care au până în 23 de ani şi care îşi doresc să devină muncitori calificaţi. De asemenea, prin înființarea acestei instituţii se oferă un sprijin important agenţilor economici care sunt în căutare de forţă de muncă bine pregătită şi sunt dispuşi să se implice activ în formarea acestei forţe de muncă în companiile pe care le deţin. Autoritatea va avea printre atribuții introducerea de calificări noi, consilierea familiilor, a reprezentanţilor unităţilor de învăţământ şi a angajatorilor în scopul creşterii participării elevilor la această formare profesională, în elaborarea de metodologii şi a unui sistem de acreditare a furnizorilor publici şi privaţi de formare profesională iniţială în sistem dual. Decizia de înființare a Autorității a fost luată în urma consultării cu un număr important de companii cu capital românesc sau străin din industria auto, tipografică, prelucrarea metalelor, agricultură, utilități, turism, construcții, infrastructură rutieră etc. – care își doresc și au capacitatea să devină furnizori de formare profesională în vederea integrării absolvenților pe piața forței de muncă. Autoritatea va coordona legătura dintre mediul economic investițional și oferta educațională, astfel încât solicitările agenților economici să se materializeze prin organizarea de clase de nivel școală profesională în sistem dual. La nivel național se vor înfiinţa şi vor funcționa opt birouri teritoriale ale Autorității, corespunzător celor opt zone de dezvoltare ale României.