Volumul materialului lemnos tăiat ilegal: 7,6 metri cubi !

F.T.

Marți, 17 iulie, reprezentanți ai Gărzii Forestiere Ploiești și ai Ocolului Silvic Câmpina au fost solicitați, de către polițiști de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Prahova, în punctul “Ruda” – de pe raza comunei Măgureni – acolo unde mai multe persoane încărcau – după cum precizează într-un comunicat de presă al poliției – “ tulpini de arbori” într-o autoutilitară. Celor trei persoane care au fost surprinse încărcând materialul lemnos li s-a solicitat să prezinte documentele legale, dar, potrivit reprezentanților poliției prahovene, “una dintre acestea a motivat că mașina nu a plecat încă din fondul silvic, iar una dintre ele a început să completeze avizul primar”. Într-un comunicat de presă al IPJ Prahova se mai oferă și alte detalii în legătură cu evenimentul de la Măgureni: “Cercetările au continuat în zona respectivă, fiind identificate mai multe urme de târâre și resturi proaspete provenite din coronamentul arborilor, precum și cioate tăiate la nivelul solului (acoperite cu pământ și frunze), care nu purtau marcă silvică. A fost solicitat un specialist din cadrul Ocolul Silvic Câmpina, acesta stabilind că valoarea prejudiciului creat este de de 17.115 lei, iar volumul arborilor tăiați ilegal este de 7,6 metri cubi. De asemenea, în urma verificării transportului de material lemnos din autovehiculul găsit la fața locului, s-a constatat că numărul de înmatriculare introdus în aplicația specifică era diferită față de cel trecut în avizul de însoțire primar, motiv pentru care a fost aplicată o amendă în cuantum de 2.000 lei”.
Iar dacă este să ne referim la sistemul “cioate tăiate la nivelul solului și acoperite cu frunze”, dar nejustificate, au fost identificate, potrivit reprezentanților Direcției Silvice Prahova, în primul semestru al anului curent, un număr de peste 2.350.
O fi mult, o fi puțin ?