Nicoleta Dumitrescu

Dacă vi se pare că dinspre Bucureşti vine un aer de tristeţe, există o explicaţie. Pentru prima dată în ultimii ani, deputaţii şi senatorii nu au intrat în vacanţă, începând cu 1 iulie, aşa cum era regula la Parlament. Forţat, fie că sunt la putere, fie că sunt în tabăra opoziţiei, cu toţii sunt la muncă, fiind convocaţi în sesiune extraordinară pentru a supune discuţiei şi votului proiecte pe care scrie, cu litere de-o şchiopă, URGENŢĂ!
Aşa că, vor nu vor, aleşii neamului vor fi nevoiţi o vreme, de-acum încolo, să bea dimineaţă agheasmă, doar-doar vor reuşi să bifeze restanţele, asta în ciuda faptului că majoritatea dintre iniţiativele legislative care vor fi supuse adoptării sunt mai mult decât contestate.

Asta nu-i împiedică însă să nu aibă vreun stres în plus, să nu mai doarmă noaptea, dovadă fiind chiar declaraţiile unora dintre liderii politici, fie pe reţelele de socializare, la vreo emisiune tv, fie pe vreo scenă a unui târg comunal sau la vreo reuniune de partid.
De pildă, deşi nu a scăpat de problemele pe care le are, Gabriel Oprea a considerat că e cazul, la revenirea pe scena politică, să se laude. Şi nu cu orice, ci cu o fotografie trucată în care apare el, în loc de Traian Băsescu, dând mâna cu Barack Obama. Cu siguranţă, falsul i-a provocat actualului senator PMP o cascadă a râsului său celebru, într-un final categorisindu-l pe Oprea cu replica „Vai de capul tău, amărâtule!”
De altfel, dacă este să analizăm evenimentele din politica românească, acestea nu sunt lipsite şi de momente vesele, unele dintre ele fiind generate tocmai de replicile pe care politicienii şi le dau unii altora, fiecare dintre ei considerând că a fost mult mai … acid în comparaţie cu adversarul. Astfel, prins la mijloc este şi liderul liberalilor care, pe de o parte susţine că „nu se pricepe să dialogheze cu fosile”, făcând referire la Traian Băsescu în timp ce liderul UDMR consideră că în cazul lui Ludovic Orban este vorba despre „manelism politic”, pentru că acesta nu este în stare să-şi asume eşecul moţiunii de cenzură.
Pe de altă parte, nu este nici prima, dar cu siguranţă, nici ultima dată când politicienii se ceartă pe faţă în loc să-şi consume energiea în activităţi benefice pe care tot ei le-au trecut pe hârtie sub formă de promisiuni în campaniile electorale.
Oricum, asta este şi dovada faptului că politica le ocupă unora mai tot timpul, politica însemnând timp tocat pe declaraţii fără formă şi fond, pe replici, pe bătut apa în piuă, proiectele cu adevărat valoroase, de substanţă, fiind lăsate mai la urmă.
În acest caz, să ne mai mirăm de faptul că, de pildă, marile autostrăzi rămân doar pe hârtie? Nu! Sau poate că se merge pe ideea că, în cazul celor mai importante proiecte, pauzele sunt exact cheia marilor succese? Probabil, altfel nu s-ar găsi explicaţia de ce de multe ori se anunţă, cu mare tam-tam, o investiţie mult aşteptată, apoi după o perioadă de timp nu se mai aude nimic și, ulterior, se spune fie că proiectul nu mai corespunde realităţii, fie că licitaţia a fost anulată !

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEvenimente
Articolul următorInfomedica