Petre Apostol

După ce a pierdut încă din primul tur pe tabloul principal al probei de simplu de la turneul de Mare Șlem disputat pe iarbă, Wimbledon, cu Lara Arruabarena, din Spania, jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan a ratat să ajungă în a doua săptămână a competiției și la dublu. Sportiva din Sinaia a făcut pereche cu o jucătoare din Statele Unite ale Americii, Kaitlyn Christian, ambele fiind născute în 1992.
Ana Bogdan și Kaitlyn Christian au trecut de primul tur, învingându-le în două seturi, scor 6-3, 6-4, pe Yingying Duan (China) și Aliaksandra Sasnovich (Belarus), care, la Roland Garros, ajunseseră până în turul al treilea.
În runda secundă de la Wimbledon, sâmbătă, perechea româno-americană s-a confruntat cu o echipă 100% românească, formată din Irina Begu și Mihaela Buzărnescu, favoritele 15 la câștigarea turneului. Begu și Buzărnescu au trecut, în primul tur, de Daria Gavrilova (Australia) și Vera Lapko (Belarus), scor 6-3, 7-6 (3).
Ana Bogdan și Kaitlyn Christian nu au avut replică la jocul prestat de Begu și Buzărnescu, ambele aflate între primele 35 de jucătoare ale lumii la dublu, cedând în două seturi, scor 2-6, 2-6, în doar o oră și trei minute.
Bogdan și Christian au reușit, totuși, două breakuri pe parcursul întâlnirii, în schimb cedând de șase ori pe propriul serviciu.
Pentru Ana Bogdan a reprezentat a treia apariție din acest an la un turneu în cadrul probei de dublu, bifând, totodată, cu această ocazie, și primul succes, după ce la precedentele competiții a cedat încă din prima partidă disputată.