Un tren cu destinaţia Istanbul a deraiat, cel puţin zece persoane au murit, iar alte 73 au fost rănite, accidentul producându-se duminică în nord-vestul Turciei, din cauza unei alunecări de teren provocate de ploile torenţiale, relatează presa turcă. Accidentul a avut loc în zona Tekirdag, la circa 120 de kilometri vest de oraşul Istanbul. Trenul se îndrepta spre Istanbul şi avea la bord 362 de pasageri, a comunicat Ministerul turc al Transporturilor, precizând că cinci vagoane au deraiat.