F. T.

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Prahova au finalizat cercetările, iar un procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a întocmit rechizitoriul şi a dispus, la sfârșitul săptămânii trecute, acesta fiind acuzat de săvârșirea infracţiunilor de “dare de mită” și „ refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice” precum și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Potrivit unui comunicat al DGA – Prahova, “în data de 30 martie 2018, inculpatul a condus un autoturism pe DJ 101 E, pe raza satului Gorgota și pe DC de pe raza satului Fânari, judeţul Prahova, deși nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice întrucât avea permisul de conducere reținut. În momentul în care a fost oprit pentru control de către agentul de poliție, acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest și, fiind condus la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, a refuzat să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Ulterior, s-a prezentat la sediul postului de poliție din care făcea parte agentul constatator, promițându-i acestuia suma de 1.000 euro cu scopul de a menționa în actele de constatare întocmite o altă persoană ca autor”.
În documentul de presă amintit se mai precizaeză faptul că “oferta (de 1.000 de euro – n.n.) a fost refuzată categoric de agentul de poliție, care a sesizat D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Prahova, care, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, a documentat fapta”.
Faptă care se pare că a avut loc, câtă vreme ieri, în urma sus-amintitei documentări, DGA a făcut cunoscut opiniei publice faptul că bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, cauza acestuia fiind pe rol la Tribunalul Prahova.