F.T.

Președintele Sindicatului “Equitas”din cadrul Penitenciarului de Femei Târgșor ne-a precizat că membrii acestei organizații au dat în judecată instituția – respectiv penitenciarul ! – solicitând judecătorilor de la Tribunalului Prahova – Secția de Contencios administrativ și fiscal, calcularea drepturilor salariale și recalcularea indemnizațiilor.
“ Lucrătorii nu-și doresc altceva decât respectarea drepturilor salariale. Existând mai multe situații în care oamenii au confirmat că, pe timpul concediului de odihnă, mai multe sporuri le sunt tăiate și salariile le sunt diminuate substanțial, am hotărât să ne adresăm instanței pentru a se face dreptate. Acest demers l-am făcut în urma unei plângeri prealabile către directorul penitenciarului, plângere la care am primit un răspuns nefavorabil. În acest sens, ne-am adresat instanței, la sfârșitul lunii mai 2018, și solicităm recalcularea indemnizațiilor cuvenite pentru perioada concediilor de odihnă aferente anilor 2015, 2016, 2017, până la data plății efective, indexate cu indicele de inflație, pentru toți membrii de sindicat”, se precizează într-un comunicat de presă semnat de liderul sindicaliștilor de la Târgșor.
Adrian Grigoroiu ne a mai făcut cunoscut faptul că stuații de acest gen mai sunt în țară, respectiv la Penitenciarul Bistrița, unde Tribunalul a obligat pârâtul – adică Penitenciarul din județ – la plata sporurilor în perioada concediului de odihnă. Totodată, liderul sindicaliștilor de la Penitenciarul Târgșor a mai precizat că “motivarea instanței (a Tribunalului bistrițean– n.n.) se raportează la practica abordată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în sensul de a pune lucrătorul pe perioada concediului de odihnă într-o situație care să fie comparabilă cu perioada de muncă”.