• Tricolorul LMV Ploiești debutează în campionat pe terenul unei nou-promovate

Petre Apostol

În cadrul evenimentului „Voleiul Românesc – prezent şi viitor”, desfășurat, vineri și sâmbătă, la Blaj, la care au participat conducătorii cluburilor de volei din România, s-au stabilit, printre altele, reperele viitorului sezon competițional. Astfel, s-au definitivat programul campionatului național și cel al Cupei României, competiții care, la masculin, au fost adjudecate de către Tricolorul LMV Ploiești, în sezonul anterior.
Primul eșalon al campionatului național este programat să înceapă în data de 13 octombrie 2018, urmând să se încheie pe 15 mai 2019, structura de organizare rămânând neschimbată față de edițiile precedente.
Conform tragerii la sorți, echipa ploieșteană își va începe campania de apărare a titlului național în deplasare, urmând să se confrunte, în prima etapă, cu nou-promovata VCM LPS Piatra Neamț.
Programul primei etape va fi următorul:
SCMU Craiova – Universitatea Cluj
Volei Municipal Zalău – Știința Explorări Baia Mare
VCM Piatra Neamț – Tricolorul LMV Ploiești
Unirea Dej – Steaua București
Arcada Galați – CSM Câmpia Turzii
CSM București – Dinamo București
În privința celei de-a doua competiții naționale, Cupa României, aceasta își păstrează, de asemenea, formatul și în sezonul viitor. Astfel, primele patru clasate din campionat, în sezonul precedent, vor evolua direct în sferturile de finală, urmând să întâlnească echipele câștigătoare din primul tur, rundă în care se vor confrunta formațiile situate pe locurile 5-10 și, respectiv, cele două nou-promovate.
Campioană națională, echipa Tricolorul LMV Ploiești va evolua, prin urmare, pentru prima oară, direct în faza sferturilor de finală și va întâlni pe câștigătoarea dintre VCM LPS Piatra Neamț și Știința Explorări Baia Mare.
În celelalte sferturi de finală, cel mai aprig duel se anunță a fi cel dintre vicecampioana CS Arcada Galați și câștigătoarea dintre CSM București și SCM U Craiova (cea mai interesantă dispută din primul tur, fiind exact între echipele clasate pe locurile 5 și 6 în campionatul trecut). Medaliata cu bronz Steaua București va întâlni pe una dintre echipele CSM Câmpia Turzii sau Dinamo București, iar Volei Municipal Zalău se va confrunta cu învingătoarea dintre CS Unirea Dej și Universitatea Cluj.
Meciurile din primul tur se vor disputa într-o manșă unică, în vreme ce sferturile de finală se vor derula în două manșe, ploieștenii urmând să dispute returul pe teren propriu.
Un alt aspect important în privința sezonului viitor din voleiul românesc este acela al renunțării la timeoutul tehnic (erau câte două în fiecare dintre primele patru seturi, la punctele 8 și 16), conform regulamentelor de la nivelul forurilor internațional și european.