Ieri, Comitetul Executiv al PSD s-a reunit după decizia de condamnare a lui Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. CEx al PSD a fost convocat la Palatul Parlamentului, începând cu ora 16.00. Magistraţii instanţei supreme l-au condamnat, joi, pe Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu. Decizia nu e definitivă. După ce instanţa a anunţat decizia de condamnare, Liviu Dragnea nu a avut nicio reacţie publică, dar liderii PSD şi organizaţiile din teritoriul şi-au afirmat sprijinul faţă de acesta. Ieri, înaintea Comitetului Executiv, Liviu Dragnea s-a întâlnit cu liderii PSD în biroul său de la Parlament, cu scopul de a cere un vot de susținere social-democrațiilor, vot care să-l mențină în funcția de președinte al partidului, după cum au declarat pentru HotNews surse din partid. După decizia de condamnare a președintelui PSD, o parte dintre liderii partidului au declarat public că sunt alături de acesta, iar majoritatea organizațiilor din țară și-au exprimat susținerea prin comunicate de presă. Apropiații lui Liviu Dragnea au susținut public că decizia de condamnare dată de instanță este una politică. Printre primii apărători ai șefului PSD au fost premierul Viorica Dăncilă care a susținut chiar că toți cei care îi cer demisia lui Liviu Dragnea încalcă grav Constituția, dar și ministrul de Interne, Carmen Dan, care și-a sfătuit colegii „să tacă inteligent”.