Preşedintele american, Donald Trump, a acuzat Guvernul Germaniei, condus de cancelarul Angela Merkel, că ascunde datele despre creşterea infracţionalităţii generate de imigraţie, subliniind că o astfel de situaţie nu se va întâmpla în Statele Unite, potrivit Mediafax.
„Numărul infracţiunilor în Germania a crescut cu 10% de când au fost acceptaţi imigranţi (autorităţile nu vor să raporteze aceste infracţiuni). În alte ţări situaţia este chiar mai gravă. Fii inteligentă America!”, a transmis Donald Trump marţi prin Twitter.
„Când nu ai frontiere, nu ai o ţară!”, a subliniat preşedintele SUA, în contextul în care este criticat pentru măsurile dure luate împotriva imigranţilor.
Donald Trump a criticat şi luni politicile Guvernului Angela Merkel în materie de imigraţie, pe fondul tensiunilor dintre formaţiunile Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi filiala bavareză Uniunea Creştin-Socială (CSU). „Oamenii din Germania se ridică împotriva liderilor în contextul în care imigraţia afectează coaliţia deja fragilă de la Berlin. Infracţionalitatea este în creştere în Germania. A fost o mare greşeală să fie primiţi în Europa milioane de oameni care au schimbat atât de puternic şi de violent cultura continentului!”, a afirmat Donald Trump luni prin Twitter.
Preşedintele SUA a criticat în mai multe rânduri politicile în materie de imigraţie ale cancelarului Angela Merkel.
Donald Trump a anunţat că nu va permite ca Statele Unite să devină „tabără de imigranţi”, în contextul în care Administraţia de la Washington este criticată dur pentru că a separat copiii imigranţilor de părinţi la frontiera cu Mexicul. „Statele Unite nu vor fi tabără de imigranţi, nici complex pentru adăpostirea refugiaţilor. Nu vor fi. Dacă vă uitaţi la ce se întâmplă în Europa, la ce se întâmplă în alte locuri, noi nu putem permite să se întâmple aşa ceva în Statele Unite, nu sub conducerea mea”, a declarat Donald Trump.