F.T.

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţişti din cadrul IPJ Prahova, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Prahova au efectuat o razie în zona Obor din Ploieşti, context în care au fost verificaţi 83 de agenți economici și au fost controlate 43 de autoturisme. În urma neregulilor constatate, oamenii legii au aplicat 77 de sancțiuni contravenționale în valoare de 221.550 lei.Totodată, au confiscat bunuri (produse nealimentare, de igienă personală, articole de uz casnic, articole vestimentare, articole de încălțăminte, băuturi răcoritoare, bere, băuturi spirtoase, miez de nucă, țigarete, pâine, pulpe de pui, mezeluri, legume) în valoare de 14.710 de lei şi au retras de la comercializare bunuri în valoare 1.832 de lei.
Cu titlu exemplificativ, poliţia prahoveană menţionează, într-un comunicat de presă, următoarele trei cazuri: „În urma verificărilor efectuate la punctul de lucru din Ploiești al unei societăți comerciale din Ilfov s-a constatat că agentul economic oferea spre comercializare 55 doze bere, 47 sticle băuturi răcoritoare, 22 sticle apă plată/ minerală, 1,75 litri băutură spirtoasă, 3 saci cărbune grătar, pentru care nu a putut face dovada 4-bprovenienţei. Totodată, a fost identificată suma de 501 lei, nefiscalizată, provenită din încasările zilnice. Reprezentantul D.S.V.S.A Ploiești a dispus retragerea de la comercializare a cantității de 24 kg de preparate culinare și 33 kilograme materie primă și, ca măsură complementară, suspendarea activității punctului de lucru până la îndeplinirea condițiilor sanitar veterinare.Pentru abaterile constatate, agentul economic a fost sancționat contravențional de către polițiști cu amendă de 10.000 de lei și confiscarea bunurilor menționate și a sumei de bani, iar de către reprezentanţii DSVSA cu o altă amendă, în valoare de 2.000 de lei”.
Un al doilea exemplu în ceea ce priveşte neregulile se referă la punctul de lucru al unei societăți comerciale, unde s-a constatat faptul că au fost vândute 81 bucăți de pâine, 160 de țigarete și nu s-a fiscalizat suma de 194 de lei provenită din încasările zilnice. „Totodată, s-a constatat că agentul economic a difuzat către public opere muzicale fără a deține licențe neexclusive emise de autoritățile competente. Pentru abaterile constatate,
respectiva firmă a fost sancționată contravențional de către polițiști, cu amendă de 21.500 de lei”, se mai menţionează în acelaşi comunicat de presă al IPJ Prahova.
A treia speţă îl priveşte pe un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Ploiești, care comercializa diverse lucruri fără a deține acte de proveniență și fără autorizație de comercializare. Bunurile au fost ridicate în scopul continuării verificărilor pentru a stabili dacă provin din comiterea unor fapte penale.