Petre Apostol

La finalul lunii aprilie, în Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploieşti au avut loc turneele din runda a doua de calificare la Campionatele Europene de volei, la categoriile U20 masculin şi U19 feminin. Atât la băieţi, cât şi la fete, România a ratat calificarea directă la turneul final al competiţiei continentale, însă naţionalele tricolore au obţinut prezenţa în ultimul tur preliminar.
Iar la feminin, echipa tricoloră va încerca să se califice la turneul final tot în Sala „Olimpia”, arenă care va găzdui grupa H, programată să se desfăşoare în perioada 28 iunie-1 iulie. Naţionala României s-a calificat în ultima rundă preliminară fiind echipa cu cel mai bun punctaj (5p) de pe locul al treilea din turul secund, într-o grupă câştigată de Franţa (6p), urmată de Belarus (5p), toate cele trei formaţii înregistrând câte două victorii şi o înfrângere.
În grupa H, echipa României se va reîntâlni cu formaţia din Belarus, având, astfel, şansa să-şi ia revanşa faţă de înfrângerea în tiebreak suferită în turul al doilea preliminar, celelalte două combatante fiind Germania şi Norvegia. În grupa I, care se va desfăşura în Grecia, au fost repartizate, alături de echipa ţării gazdă, Slovacia, Slovenia şi Olanda.
Primele două clasate din cele două grupe vor obţine calificarea la turneul final al Campionatului European, programat în Albania, în perioada 1-9 septembrie. Câştigătoarea turneului organizat la Ploieşti urmează să facă parte din grupa întâi în competiţia din Albania, alături de Polonia, Italia, Bulgaria, ţara gazdă, respectiv a doua clasată din grupa I. A doua clasată de la întrecerea din Ploieşti urmează să se confrunte, la turneul final, cu Turcia, Rusia, Serbia, Franţa şi câştigătoarea grupei I.
În privinţa echipei masculine a României, la care căpitan este jucătorul proaspetei campioane Tricolorul LMV Ploieşti, Ovidiu Darlaczi, aceasta va evolua în Cehia în ultima rundă a calificărilor la Campionatul European U20, programată să se desfăşoare în perioada 28 iunie-1 iulie. Darlaczi şi co. se vor confrunta cu reprezentativele Greciei, Serbiei şi a ţării gazdă, în grupa J.U20
În faza anterioară a preliminariilor, Naţionala tricoloră a încheiat pe locul secund grupa E, desfăşurată la Ploieşti, pierzând duelul direct pentru prima poziţie cu Germania. De remarcat că adversarele din runda a treia preliminară au făcut parte dintr-o grupă de trei formaţii în turul anterior, Cehia situându-se în urma Finlandei (la diferenţă de setaveraj), Serbia – în urma Portugaliei, iar Grecia – în urma Turciei.
În cealaltă grupă din ultima rundă a calificărilor, care va avea loc în Polonia, alături de ţara gazdă vor mai evolua Letonia, Polonia şi Spania.
Spre deosebire de competiţia feminină, la băieţi doar câştigătoarele celor două grupe din ultima rundă preliminară vor obţine calificarea la turneul final, programat să se dispute în perioada 14-22 iulie, în Olanda şi Belgia. Câştigătoarea grupei J urmează să facă parte dintr-o grupă cu Olanda, Germania, Belarus, Finlanda şi Portugalia. În cealaltă grupă au fost repartizate Belgia, Italia, Turcia, Franţa, Rusia şi câştigătoarea grupei I.