Media generală a scumpirilor – inflaţia – a urcat în luna aprilie 2018 la 5,2% faţă de aprilie 2017, înregistrând un record al ultimilor 5 ani, iar faţă de luna martie 2018 creşterea a fost, în aprilie, de 0,5%, arată datele comunicate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit Mediafax.
O rată anualizată a inflaţiei de 5,2% nu a mai fost consemnată din luna aprilie a anului 2013.
Potrivit INS, rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (aprilie 2017 – aprilie 2018) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2016 – aprilie 2017), calculată pe baza IPC, a fost de 2,8%.
Determinată pe baza IAPC, rata medie a fost, în aprilie, de 4,3%.
Creşterile anualizate de preţuri au fost, în aprilie, de 4% la mărfurile alimentare, de 7,2% la mărfuri nealimentare şi de 2,8% la servicii. Banca Naţională a României (BNR) a majorat uşor, de la 3,5% la 3,6% prognoza de inflaţie pentru luna decembrie 2018, menţinând-o la 3% pe cea pentru decembrie 2019. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a explicat că majorarea salariilor este inevitabilă, dar se va reflecta în preţuri.
În ediţia anterioară a Raportului, prognoza de inflaţie pentru decembrie 2018 era de 3,5%, cu un vârf de 5% în trimestrul II; în actuala ediţie, prognoza pentru decembrie este de 3,6%, cu oscilaţii în jurul valorii de 5% în trimestrele II şi III, urmată de o temperare în trimestrul IV.