Florin Tanasescu
– Doamne, Dumnezeul meu, nu mă lăsa!
Îndeplinești-mi o ultimă dorinţă, apoi facă-se voia Ta!, se roagă, de pe cruce, Mântuitorul. O mână, mâna dreaptă, de-ai putea să-mi eliberezi… Scoate pironul din ea. Un sefie vreau să-mi fac pentru acum și pentru vecul veacurilor.
– Facă-se voia ta, copile!, răspunde Cel de Sus, în bunătatea Sa. Minunea se-ntâmpla, Cristos mișca ! Barabas însuși, ocupat cu ciorditul prin ţară, semnul crucii și-l făcea. Iar Iuda, cei treizeci de arginţi, la cursul zilei, cu tot cu TVA, la bugetul ţării îi restituia.
– Dumnezeii și anafura mă-tii, se trezește vorbind neîntrebat un ateu, auzind că Dumnezeu de Fiul său s-a milostivit. Ziceai să cred în tine? Că mai avem încă ceva sfânt pe-acest pământ? (Cocoșul cântă-ntâia oară.)
Hristos n-ascultă glasul omenesc. Doar zice:
– Doamne, ce zăresc? Mi-am făcut un selfie, iar nu chip cioplit, dar nu sunt eu în el. Văd, ce e drept și nu-i păcat, sânge. O, preamult sânge. O ţară-nsângerată îmi arată poza de pe telefon. A, pe fundal văd și un popă, care predică de la amvon despre iubirea aproapelui meu. Da’-n spatele lui e-o groapă mare.
– Ia mai tacă-ţi gura, măi flăcău!, se răstește la el un pictor, venit să imortalizeze o ţară pe ducă. Ia întoarce tu obrazul celălalt, să-ţi fac profilul.
Un trecător aflat în zonă, admirativ, îi spune: – “Maestre, ia penelul/Și zugrăvindu-l bine/ Să-l faci pe om ca naiba/ Exact cum se cuvine”. (Cocoșul cântă pentru a doua oară)
– Da, da, e bine, zice maestrul ce-a pictat multe biserici, iar acum, ca un finis coronat opus, vrea să-I facă profilul lui Iisus. Umbra cade și peste ţară și peste tine. Este exact ce-mi trebuia.
– Măria Ta, zice și-o mimoză reporteriţă, ajunsă prima la locul evenimentului. Aș vrea un interviu în exclusivitate. Sunt de la ProTv, și vreau să bag materialul la știrile de pe la șapte. Știi, ţara se închină, mai nou, la televizor. Și tu faci rating mare. Pot să te ating ?
– E bine, Tatăl meu ceresc, ce-ntreabă creștina asta ? Ce zice și ce face neamul românesc ?
Dar, Dumnezeu tace. Cristos își pleacă ochii în pământ. Lumina peste ţară cade în zig- zag, răsfrântă, peste crucea – ţara frântă.
– “Dacă vrei privirea să-mi las în podea, calcă peste ea/ Calcă peste ea”, îngână o trupă heavy metal o melodie lângă Cristos și ţara ce încă mai trăia. Se pregătește să intre în scenă și Madonna.
– Cristos, cu mâna tremurândă, încearcă al treilea selfie.
– Tată, ai dat Potopul? Sau sunt doar lacrimi care curg la infinit ce văd aici, pe telefonul meu ?
Dar Cel de Sus, privirea, de la tot și toate și-o-ntoarce.
– Dacă vrei de tine să mă las robit/ Lasă-mă uimit/Lasă-mă uimit”, sunt “Celelalte cuvine” ale trupei amintite.
Aici, Radio România Actualităţi. Știre de ultima oră: – “Papa vine în vizită în România, să-i spele lui Cristos picioarele și poporului român păcatele”.
– Ici, Radio France International: – Papa dice que no ! Maria Magdalena a interpretat greșit vorbele Papei.
– Să moară mama, bine am făcut că m-am spălat pe mâini, își zice și Pilat din Pont, vorbind cu statuia lui Ovidiu, la malul Mării, departe de lumea românească dezlănţuită. Poporul ăsta chiar nu mai are niciun Dumnezeu.
Coloana Bisericii Învierii, de la Ieruslim, se crapă-a doua oară. (Cocoșul cântă a trei oară.) Pentru ţară se roagă, cu ochii la arginţi, popii – sfinţii părinţi…
Cioran rescrie “Lacrimi și Sfinţi”.
