Petrolul încheie sezonul de succes 2017-2018, în care a trecut, cu bine, şi peste “etapa obligatorie” numită Liga a III-a. Meciul pe care îl va disputa în această seară pe arena „Ilie Oană”, începând cu ora 19.30, în compania formaţiei SC Popeşti-Leordeni, va fi ultimul în acest eşalon, unde ecuaţia promovării este de mult rezolvată, şi, cum ne-au obişnuit suporterii ploieşteni, va reprezenta un adevărat prilej de sărbătoare pentru familia petrolistă, cea de-a doua promovare consecutivă a „galben-albaştrilor” urmând să fie marcată printr-un adevărat spectacol, atât în tribune, cât şi pe teren. Jocul în sine nu va reprezenta o miză deosebită, dar, desigur, doar victoria este cea care va conta, rezultatul care se ia în calcul pentru ca “sărbătoarea lupilor” să nu fie umbrită în vreun fel, mai ales că, după joc, fotbaliştii vor avea parte şi de petrecerea de final de sezon! Şi, chiar dacă pentru unii dintre cei prezenţi nu se ştie ce va urma, eşalonul secund venind cu alte promovarepretenţii, foarte probabil alt staff tehnic şi destule alte schimbări, deocamdată, astăzi, este “zi de sărbătoare” pentru întreaga suflare galben-albastră! Va fi efectuată şi premierea din partea Federaţiei Române de Fotbal, cuvenită fiecărei echipe promovate, un oficial al acestui for urmând să înmâneze trofeul cuvenit pentru câştigarea seriei a III-a, vor fi multe momente emoţionante, de sărbătoare, cu jucătorii ploieşteni în prim plan, “eroii” unui alt episod dintr-o poveste care îşi consumă episoadele de succes în această nouă “formulă”. Aşadar, cu puţin înainte de spectacolul finalei Champions League, va fi sărbătoare pe arena “Ilie Oană”, una pe care fanii echipei Petrolul o vor adăuga în abumul de suflet al istoriei acestui club!
Adio Serie C!

Se retrage Claudiu Tudor!Cladiu Tudor

Căpitanul Petrolului, cel care a pus decisiv umărul la perioada grea pe care echipa a trecut-o, în ultimii doi ani, Claudiu Tudor, va îmbrăca pentru ultima dată tricoul galben-albastru! Chinuit de accidentări în ultimul timp, Claudiu – ajuns la 33 de ani – va susţine ultimul meci în galben-albastru, culori pentru care a jucat prima dată, în Liga I, în 2001, pe când avea doar 16 ani!