Rachetele Coreei de Nord pot fi încărcate cu focoase nucleare şi au capacitatea de a atinge Europa, se arată într-un raport prezentat în Budestag de către Ole Diehl, director adjunct al Serviciul german de Informaţii Externe (BND), relatează site-ul agenţiei de presă Reuters, preluat de Mediafax.
Potrivit publicaţiei germane Bild am Sonntag, Diehl le-a transmis parlamentarilor germani că are certitudinea că estimarea făcută de BND este corectă.
De asemenea, directorul adjunct al BND a precizat că discuţiile dintre Phenian şi Seul reprezintă un semn pozitiv pentru rezolvarea crizei din Peninsula Coreea.
Un oficial de rang înalt al Coreei de Nord efectuează o vizită în Finlanda, unde ar urma să aibă o întâlnire cu foşti oficiali americani şi sud-coreeni, relatează agenţia Yonhap, în contextul organizării unei întrevederi între Donald Trump şi Kim Jong-un.
Coreea de Nord îşi continuă programele nucleare şi balistice sfidând sancţiunile Consiliului de Securitate al ONU şi nu a făcut un secret din planurile sale de a dezvolta o rachetă capabilă să lovească teritoriul continental al Statelor Unite.