Violeta Stoica

Scăderea demografică înregistrată atât la nivel național, cât și în județul Prahova, are repercusiuni directe și asupra numărului elevilor cuprinși în evidențele Inspectoratului Școlar Județean Prahova.
Un raport întocmit de reprezentanții ISJ Prahova privind starea învățământului prahovean la finalul semestrului întâi al anului școlar 2017-2018 arată cifre îngrijorătoare, statistic vorbind, numărul elevilor fiind în continuă descreștere.
Fluctuațiile punctuale care au apărut în ultimii ani școlari în interiorul fiecărui nivel de învățământ – unele dintre acestea având creșteri sau descreșteri ale numărului elevilor – nu au schimbat cu nimic situația efectivelor școlare în descreștere. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Prahova, la toate nivelurile, numărul elevilor înscriși în anul școlar
2014-2015 era de 111.789, scăzând de la an la an, astfel că în anul școlar 2015-2016 ajunsese la 107.692, pentru ca în anul școlar curent (2017-2018) efectivele să scadă la doar 103.806 elevi.
Pe de altă parte, ISJ Prahova a făcut public proiectul planului de școlarizare pentru clasa a IX-a învățământ liceal/ profesional cu durata de trei ani, din care reiese că, potrivit propunerilor pentru anul școlar 2018-2019, numărul claselor din învățământul liceal va scădea, în timp ce acela al claselor din învățământul profesional cu frecvență – zi va crește. Astfel, potrivit ISJ Prahova, dacă în anul școlar în curs sunt 189 de clase a IX-a în învățământul liceal (dintre care 182 sunt la zi), în 2018-2019 acestea vor fi reduse la 186, dintre care 178 vor fi la zi. Va crește cu o clasă însă pe zona învățământului cu frecvență redusă, unde se propune un număr de 56 de elevi, comparativ cu 28 în prezent